Mihai Bendeac este în permanență cu zâmbetul pe buze și emană o energie pozitivă la fiecare apariție pe care o are. Cu toate acestea, de mai mulți ani, vedeta suferă de o boală care i-a creat destul de multe probleme.
La 37 de ani, Mihai Bendeac este unul dintre cei mai cunoscuți parodiști și comedianți de la noi din țară. În plus, este extrem de apreciat și pe micile ecrane, atât pentru aparițiile din emisiunile de divertisment, cât și pentru rolurile din filme și seriale. Cu toate acestea, vedeta ascunde în spatele zâmbetului larg și secrete mai dureroase.
Mihai Bendeac suferă de depresie, o boală care este foarte des întâlnită, mai ales printre tineri. Actorul se confruntă cu această problemă de mai mulți ani, dar a reușit să o țină în frâu datorită meseriei pe care o are.
”Acum, am un singur gând ce mă ajută să lupt cu boală asta sinistră numită depresie: să aduc bucurie. Prin profesia mea. Visez artă de când mă știu. Și mi-am sacrificat totul pentru ea: viață, familie, sănătate. Fă ce iubești până te omoară. Altminteri, mori acum”, a dezvăluit Mihai Bendeac.
În plus, actorul a luat o decizie radicală în urmă cu aproape 20 de ani. A renunțat la religia ortodoxă, în care a fost botezat.
”NU sunt ateu! Din contră… Am studiat cât am putut fizică cuantică. Depresia cu care trăiesc de o viață m-a împins la întrebări și căutări. Aceste căutări m-au dus, repet, la fizică, istorie, chimie, filosofie, religie. Concluzia mea? Divinitatea există. Punctul incipient. Generatorul infinitului (consider infinitul ca unică și incontestabilă constantă). Dar consider, totodată, ORICE formă de religie că fiind o manipulare jegoasă”, a mărturisit Bendeac într-un mesaj postat pe o rețea de socializare.
Postarea dură a actorului la adresa religiei ortodoxe i-a șocat pe mulți dintre cei care îl urmăresc și nu numai. Bendeac a explicat însă care au fost motivele care l-au făcut să ajungă la această concluzie. Acum, actorul este scientolog. Biserica Scientologică este o organizație extrem de controversată, care respinge ideea de credință creștină. Adepții sunt convinși că cei care cred în religie sunt oameni cu minți neiluminate, conform lui Ron Hubbrad, cel care a înființat această mișcare.
”Nu, nu am îmbrățișat „altă religie”. Nu cred în ideea de religie. Dar pot spune clar și apăsat că scientologia mi-a schimbat viața. În ce mod? Dacă vă spun că tot ce vreau mi se îndeplinește, mă credeți? Mi-e milă de credincioșii ortodocși. Părerea lor despre Dumnezeu este jignitoare. O divinitate cretină, absurdă, veșnic îmbufnată, oricând gata să pedepsească, să dea boli cui râde de ea, să blesteme generații întregi pentru o „greșeală” a cuiva… Așa dobitoc?! Dacă asta ar fi divinitatea, mă piș pe ea. Sunt mai bun. Și i-aș transmite că vreau neapărat în Iad”, a mai spus Bendeac.
În ciuda acestor postări, actorul a dezvăluit principiile după care se ghidează în viață. ”Eu cred în lucruri simple, nu în religii. Cred în bunătate, în milă față de orice ființă, în dreptate. Asta e religia mea”, a declarat Bendeac.