Între Daria Radionova și Alex Bodi nu mai există cale de împăcare. Sau cel puțin asta au dat cei doi de înțeles după ultimalor discuție. Foștii parteneri și-au adus acuzații grave chiar în direct la o emisiune TV.
După ce Daria Radionova s-a întors în Londra, lucrurile între cei doi s-au schimbat radical. În cadrul unei emisiuni TV, rusoaica și Alex Bodi au avut un schimb de replici acide, ba chiar blondina l-a acuzat pe fostul ei partener de faptul că ar fi agresat-o.
„Am vrut să fug de el, nu m-a bătut, dar a fost agresiv cu mine. A făcut aceeași greșeală în toate relațiile. Are o problemă cu ego-ul, este o persoană narcisistă. L-am iubit din tot sufletul meu, nu mai vreau să continui și să am vreo treabă cu el. Nu mă merită el pe mine! L-am iubit, am fost tot timpul acolo pentru el.
Este dezgustător ce face acum Alex, eu l-am iubit. Eu am dat interviu pentru că am vrut să-i salvez lui imaginea, nu avea una bună atunci. A început să se răzbune pe mine. Nu sunt geloasă pe nimeni, nici pe fetița lui, i-am făcut și părul, am avut grijă de ea, cum să fiu geloasă?”, a declarat Daria Radionova, în direct la Antena Stars.
Pe lângă aceste lucruri, Daria a mărturisit faptul că Alex Bodi i-ar fi cerut și inelul de logodnă înapoi. Aceasta a explicat că îi va respecta dorința pentru că nu mai are sentimente pentru el.
„Mi-a cerut inelul de logodnă înapoi. Oricum nu-l mai iubesc, dar ce fel de bărbat este ăsta?”, a mărturisit rusoaica.
„Am vrut doar să clarific această situație. Da, ne-am despărțit și se pare că motivul este că eu sunt rea. Am fost acuzată că, de când am plecat la Londra, nu am purtat inelul, nu am postat poze pentru el, nu l-am etichetat în videoclipuri și am avut timp să-mi postez mașina, mâncarea și pisicile, dar nu am avut timp să postez nimic pentru el.
Cel mai mare scandal s-a întâmplat când am avut sesiunea de Întrebări și Răspunsuri pe Instagram și am ignorat toate întrebările despre el. El crede că le-am ignorat pentru că aș fi vrut să îl ascund și am vrut să pretind că sunt o femeie singură. M-a insultat de la ora 12 noaptea până la 5:30 dimineața din cauza problemei lui cu rețelele de socializare. De atunci avem aceleași conflicte.
Înțeleg că situația lui actuală îi aduce nervi și stres, dar recent toți nervii lui au fost vărsați pe mine și nu mai pot să suport asta”, a spus Daria Radionova pentru spynews în urmă cu câteva zile.
Sursă foto: Arhivă Ciao