Urmează o nouă seară spectaculoasă în show-ul de la PRO TV, Românii au talent. De această dată, în fața lui Andi Moisescu, Andra, Dragoș Bucur și Mihai Bobonete, vor urca curajoși atât din țară, cât și din afara granițelor care vor demonstra că imposibilul nu există și care vor spera să primească DA-urile care îi califică în următoarea etapă.
Cu unii dintre aceștia, am stat de vorbă în exclusivitate și am aflat puțin din povestea lor. Un puști de 16 ani, stabilit în Italia, spune că dansul i-a salvat viața și vrea să arate asta în fața tuturor celor care-l vor privi. Înainte de prestație, Valentin Lupu ne-a declarat: ” Totul a început din glumă. Sora mea avea o problem la spate și mama i-a spus să meargă la dans pentru a o ajuta la postură, iar mama mi-a zis să o însoțesc pentru a nu fi singură. Eu voiam să fac fotbal, însă imediat ce am ieșit din sală eu mi-am dorit să fac dans, iar sora mea, nu. De 8 ani fac deja dansuri, este un sentiment de libertate, divertisment. Mă antrenez în fiecare zi, după ce termin temele, de la 17:30 și până la 21:30. Am venit din Italia special pentru emisiune, cu un moment la care am lucrat pentru Românii au talent. Este un moment despre Dracula și va fi extrem de atrăgător. Mi-ar plăcea ca și copiii fără posibilități să simtă că totul este posibil în viață”.
Deși are doar 14 ani, Alesia Stanciu, din Onești, simte că și-a găsit drumul în viață și că acesta este strâns legat de muzica populară. ”Am descoperit folclorul cu ajutorul bunicii mele care înfințase un ansamblu, unde eu dansam. Apoi am început să cochetez cu muzica și am început să merg la evenimente și concursuri, pe la 6 ani. De la 9 ani fac canto și până în prezent. Eu mă bucur să aduc oamenilor o emoție pozitivă prin cântecele mele și mă simt împlinită când sunt pe scenă sau la un eveniment. Am vrut să vin la emisiune deoarece am un vis de când eram mică, să promovez folclorul și să arăt că nu o să moară niciodată. Nu ar trebui să fie o rușine să cânți acest gen muzical. Pe mine m-a atras mai mult și simt că pot aduce o altfel de emoție. Folclorul aduce bucurie și fericire în jurul meu”, ne-a mărturisit ea.
Cu o poveste incredibilă de viața, Elizabeth Lamendin, s-a mutat în România în urmă cu mulți ani și își câștigă banii prin pasiunea ei pentru muzică. Artist stradal, aceasta vrea să arate că doar cu vocea și acordeonul poate face spectacol. ”Un prieten m-a înscris. Nu era genul meu să vin la emisiune deoarece eu cânt pe stradă și mă simt bine să fac. Am simțit că e o provocare, să știu să transmit oamenilor și să mi eliberez emoțiile. Eu simt că e un dar primit și că am capacitatea să inspir oameni. Când se opresc, îmi spun că se vede că eu trăiesc ceea ce fac și ei simt că putem cultiva copilul interior. Vreau doar să mă bucur de moment și să nu mai am dubii că eu cânt bine. Să am stima de sine mai mari”, declară concurenta.
Tot în această seară o vom descoperi și pe Adelina Nedelcu, din Giurgiu, care la doar 10 ani vrea să impreisoneze cu vocea ei. ”Când eram mică, îmi plăcea foarte mult muzica și ascultam mult prin casă. Părinții au descoperit că pot cânta și a apărut în viața mea. La 6 ani am început să fac canto. Când am ocazia să cânt, mă simt foarte bine pentru că este ceea ce îmi place să fac și iubesc să cânt. Am fost la concursuri și îmi place mult să fiu apreciată de public, să îi văd că mă aplaudă atunci când cânt. Am venit la Românii au talent pentru că am mai fost acum 2 ani și am vrut să vă arăt că pot mai mult și că m-am pregătit mai bine”, a fost mesajul ei înainte de a afla ce spun membrii juriului.
Pe aceștia și mulți alții, îi descoperim de la 20:30, la PRO TV.