Dana Săvuică, la un pas să paralizeze! ”Trăgeau de coloana mea ca să se deschidă vertebrele”

Publicat: 14 nov. 2021, 15:29 Autor: Dora Bazavan Vedete

Dana Săvuică a fost operată de urgență din cauza unei hernii de disc. Vedeta a avut dureri atât de mari încât a ajuns de urgență la spital și bine a făcut. Dacă mai stătea puțin risca să îi paralizeze piciorul drept.

Fostul model a povestit pentru CIAO.RO cum a ajuns la spital, ce i-a spus medicul neurochirurg care a a operat-o, cum și-a făcut curaj să accepte faptul că nu mai poate întârzia deloc intervenția chirurgicală și cum a trecut cu bine peste această cumpăna din viața ei!

Eu am o spondiloză lombară de mult timp dar nu am resimțit-o până mai acum câteva luni de zile când am început să am dureri de spate mai mari  care nu prea mă mai lăsau, chiar dacă luăm medicamente, după care am început să am dureri în piciorul  drept, după care unele persoane mi-au recomandat să fac fizioterapie că o să se ducă, că o să fie bine. Am început să fac fizioterapie, m-am dus și am făcut curenți galvanici, câmp magnetic, laser, terapie Tecar, elongatii, o grămadă de chestii

Dana Săvuică: ”Eu aveam o hernie de disc foarte urâtă”

Deci practic mi s-a mărit coloana. Trăgeau de coloana ca să se deschidă vertebrele. Și atunci hernia de disc, pentru că asta aveam eu, vezi Doamne, o să se ducă înapoi. Gelul acela o să se ducă înapoi în vertebre. Deci nu. Eu aveam o hernie de disc foarte urâtă care mi-a prins nervul sciatic. Tocmai de aceea aveam dureri în piciorul drept. Și deși eu am dus-o mult pe medicamente și pe dureri, au început să fie insuportabile. Până acum câteva zile când am inchilozat de tot și am rămas…efectiv m-am prăbușit în casă! Și nu am mai putut să mă ridic, nu am mai putut să mă mișc.

A venit Salvarea, m-au dus la spital și m-au mobilizat puțin și pe urmă am ajuns, în sfârșit, unde trebuia să ajung de la început, la un neurochirurg foarte bun care mi-a fost recomandat, domnul doctor Marius Catană care e  unul dintre cei mai buni neurochirurgi din țară și operează la un spital privat din Piața Victoriei. El mi-a zis că am o hernie foarte  urâtă, se vedea din RMN chestia asta, după care mi-a făcut niște teste, mi-a controlat piciorul drept și mi-a spus: “Uite, piciorul drept tremură, nu mai poți să te susții, nu mai poate să susțină greutatea ta și e clar că mai are puțin și paralizează, deci dacă nu te  operăm repede, in regim de urgență, s-ar putea să  nu mai am ce să fac!

Și atunci am luat hotărârea, deși nu aveam deloc curajul acesta, să mă operez. Decât să am dureri atroce și să stau în suferință, să îmi fac și mai mult rău coloanei mele, mi-am luat inima în dinți, m-am internat și mi-am făcut operația care a durat vreo două ore”, a povestit Dana Săvuică pentru CIAO.RO.

”Trebuie să stau la pat vreo două săptămâni”

Ce restricții are acum vedeta din partea medicilor? Danei Săvuică i s-a recomandat ca timp de două săptămâni să stea mai mult în pat.

Medicul mi-a zis că a fost fără complicații dar că  era o hernie foarte-foarte urâtă. Îmi prinsese nervul rău de tot. Acum m-am externat, am ajuns acasă, trebuie să stau la pat vreo două săptămâni. Să nu fac excese absolut deloc. Nu am voie să conduc, nu am voie să car, nu am voie să ridic nimic. Nu am voie să țin nici măcar cățelul sau pisica în brațe. Nu am voie să mă aplec, trebuie să mă dau foarte ușor jos din pat, dar două săptămâni trebuie să stau cumva efectiv relaxată.

După două săptămâni am voie mici plimbări pe afară, foarte mici, foarte scurte și, eventual,  poate din când în când o revenire la evenimente și la activitățile mele. Dar, la fel, cu foarte mare grijă. Am optat să fac  operația la domnul doctor, a fost o operație minim invazivă, m-a adormit, a fost cu anestezie generală, și când m-am trezit nu mă durea nimic. Nu mai aveam nicio durere! Doamne! Echipa de la spital, asistentele de acolo foarte drăguțe, toate în jurul meu, am avut rezerva mea. Am stat singură, am fost îngrijită foarte bine, sunt acasă acum și mă simt bine”, a mai completat vedeta, pentru Ciao.ro.

 

Publicat: 14 nov. 2021, 15:29 Autor: Dora Bazavan Vedete
Dora Bazavan...
Pe aceeași temă