Dana Rogoz, despre cum își educă copiii și ce așteptări are de la ei. Ce îşi reproşează actriţa: „I-am taxat orice greșeală, orice abatere… sunt groaznică”

Publicat: 24 mai 2024, 09:00 Autor: Denisa Iordache Vedete

Dana Rogoz a povestit despre modul în care își educă cei doi copii și despre așteptările pe care le are legate de cariera lor. Iată ce a spus aceasta!

Frumoasa mămică este căsătorită de 10 ani cu Radu Dragomir și au doi copii împreună, pe Vlad Luca în vârstă de 10 ani și pe Lia Elena care va împlini în curând 4 ani. În ciuda programului foarte încărcat, Dana spune că a reușit mereu să creeze o balanță între viața de familie și carieră, iar la acest lucru a contribuit și soțul ei care i-a fost mereu alături și a susținut-o.

Actrița speră că cei doi, Vlad și Lia, își vor găsi propriul drum și vor fi ambițioși și devotați, precum ea. Totuși, vedeta se declară dezamăgită de importanța pe care noua generație o oferă banilor și consideră că tinerii din zilele noastre vorbesc prea mult despre lucrurile materiale.

Cum își educă Dana Rogoz copiii

Actriţa spune că le va acorda libertate deplină celor mici în alegerea carierelor pe care să le urmeze.

„Mi-ar plăcea să-și găsească un drum al lor, o pasiune, și să o facă cu aceeași voință și ambiție și perseverență cu care am făcut eu lucrurile până în momentul acesta. Orice ai alege, să alegi cu iubire și cu pasiune. Se vorbește mult prea mult în generația lor despre bani. Este ceva care pe mine mă ucide. Când aud copii de vârsta lui Vlad, aleg un obiect nou: „Cât costă?’. Asta e prima întrebare? Cum funcționează? Noi n-am avut educație financiară, dar ei au trecut în cealaltă parte, sincer. Încerc să nu prioritizeze lucrurile astea în viață. Cred că, la un moment dat, te aduce într-un sentiment de nefericire personală. Trebuie să nu uiți ce-ți place cu adevărat, ce iubești și ce ai vrea să iubești pe termen lung.”, a declarat actrița pentru unica.ro

Ce regrete are Dana Rogoz în legătură cu cei doi micuți

Actrița a recunoscut că este mai concentrată pe fetița ei cea mică, Lia, astfel că uneori își pierde răbdarea când vine vorba de băiețelul cel mare, Vlad. Dana Rogoz recunoaşte că se simțea vinovată acum ceva timp şi a făcut o postare pe Instagram legată de un moment din viața ei și a celor mici: „Offf…. simt că se încheie o săptămână în care am greșit în relație cu el. Am fost o mamă exigentă, i-am făcut observații întruna, i-am taxat orice greșeală, orice abatere… sunt groaznică. Mă simt groaznic în seara asta, mai ales acum, când îl privesc cu doarme. Îmi vine să îl trezesc doar că să îi spun că îmi pare rău, că simt că am exagerat. Că trebuie să știe cât de mândră sunt de el și cât de mult îl iubesc”. 

Citește mai mult aici: Dana Rogoz are un mare regret legat de copii. Unde a greșit în creșterea lor: „Mă simt groaznic în seara asta, mai ales acum” (ciao.ro)

Sursă foto: social media

 

 

Publicat: 24 mai 2024, 09:00 Autor: Denisa Iordache Vedete
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București, specializarea Jurnalism și este redactor la publicația…...
Pe aceeași temă
×