Dana Rogoz are un mare regret legat de copii. Unde a greșit în creșterea lor: „Mă simt groaznic în seara asta, mai ales acum”

Publicat: 01 mart. 2023, 13:01 Autor: Camelia Vedete

Dana Rogoz este o mamă implicată în educația celor doi copii pe care îi are: Vlad și Lia. Actrița este atentă la toate nevoile pe care micuții le au, în special la cele emoționale, care de cele mai multe ori, în tumultumul maternității, devin mai greu de observat sau de înțeles.

Copleșeala emoțională pe care și o mamă o resimte de multe ori, mai ales atunci când apare al doilea copil, iată că se resimte chiar și la case mai mari.

Dana Rogoz are un mare regret legat de copii

Pentru mămica Dana Rogoz, ultima perioadă a fost una tot mai greu de gestionat în relația cu Vlăduț, băiatul ei în vârstă de 8 ani.
Vedeta a recunoscut că s-a concentrat mai mult pe Lia, care este mult mai mică (2 ani și jumătate) și astfel a ajuns să aibă mai puțină răbdare cu copilul mai mare. Lucru pentru care s-a și învinovățit.

„Offf…. simt că se încheie o săptămână în care am greșit în relație cu el. Am fost o mamă exigentă, i-am făcut observații întruna, i-am taxat orice greșeală, orice abatere… sunt groaznică.

Unde a greșit în creșterea lor: „Mă simt groaznic în seara asta, mai ales acum”

Mă simt groaznic în seara asta, mai ales acum, când îl privesc cu doarme. Îmi vine să îl trezesc doar că să îi spun că îmi pare rău, că simt că am exagerat. Că trebuie să știe cât de mândră sunt de el și cât de mult îl iubesc”, a scris Dana Rogoz pe pagina ei de Instagram.

„Poate că toată răbdarea mea se consumă acum cu Lia, care știu că are alte nevoi. Iar de la el pare că am doar așteptări! Offf… ce greșit! Evident că îi spun că toată morala asta e pentru binele lui, dar de ce nu reușesc să fac lucrurile mai calculat, mai cu atenție… Să îmi amintesc că pentru fiecare ceartă pentru ceva, e nevoie de mai multă validare pentru altceva. Offf…. Totul trebuie să învăț odată cu el.”, a continuat ea.

Dana Rogoz pleacă în străinătatesoțul Radu rămâne în casă cu cei doi copii

Nu s-a mai întâmplat până acum. Va fi o premieră. Am calculat împreună  deja Lia e destul de mare, el se descurcă super bine. Șiîntradevărîn serile când aveam spectacol sau evenimente, el rămânea de gardă. E puțin mai simplu în această perioadă  au început grădinița și școalașiiatăîn prima parte a zilei reușim  ne facem și noi treburile.

Așadar, sper  se descurce cât sunt plecatăȘi am zis   bazez și pe Vlad,  fie foarte responsabil și -l ajute pe Radu, de data aceasta.

Publicat: 01 mart. 2023, 13:01 Autor: Camelia Vedete
Autor: Camelia
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București. A lucrat încă din 2009 la ProSport ca intern. In…...
Pe aceeași temă