Dan Voiculescu, mesaj emotionant dupa startul noului an universitar: „Lacrimile de bucurie ale mamei au fost o recompensa”

Publicat: 01 oct. 2019, 14:07 Autor: Simona News 2
Dan Voiculescu, mesaj emotionant dupa startul noului an universitar: Lacrimile de bucurie ale mamei au fost o recompensa

Astazi, 1 octombrie, studentii incep oficial cursurile din anul universitar 2019-2020.

Dan Voiculescu, mesaj emotionant. Cu acest prilej, Dan Voiculescu a tinut sa redea un mesaj emotionant, povestind cum a fost acea perioada pentru el si ce sfat da noilor studenti.

„Începe anul universitar. Pentru toți cei care trec sau au trecut pragul unei universități, este un moment special. Încărcat de emoție. În cei 73 de ani pe care i-am împlinit de curând, am avut ocazia să mă regăsesc de ambele părți ale catedrei: student în urmă cu foarte mulți ani, profesor după aceea.

Dan Voiculescu, mesaj emotionant

Dan Voiculescu, mesaj emotionant

Am fost primul din familia mea care a făcut o facultate. În anii 50-60 ai secolului trecut, Bucureștiul din Bariera Vergului încă păstra urmele războiului. Frigul, foamea, grija acută a zilei de mâine nu lăsau prea mult timp pentru școală. Mulți copii erau trimiși la muncă de la vârste foarte fragede. Din fericire, părinții mei – mama, în primul rând – și-au dorit un alt destin pentru mine. Școala a fost unica responsabilitate a copilăriei mele.

Când am intrat la facultate, lacrimile de bucurie ale mamei au fost, pentru mine, o recompensă mult mai mare decât nota de la admitere. Și am continuat să învăț pentru a încerca să ajung la înălțimea sacrificiului părinților mei. Am avut o motivație intensă și profundă să înțeleg mai mult, să ajung cu gândul și privirea cât mai departe.

Între timp, lumea s-a schimbat. Pentru mulți dintre tinerii care încep astăzi anul universitar, admiterea la facultatea de stat sau privată nu mai reprezintă un miracol, ci, mai curând, o normalitate. În unele cazuri, o banalitate de-a dreptul. E de înțeles și mă bucur că învățământul superior este, în prezent, mult mai accesibil.

Însă este foarte important ca, dincolo de fireasca libertate a noului statut, studenții să fie motivați să învete, să le fie stimulată curiozitatea și creativitatea, să fie inspirați să nu se mulțumească doar să bifeze facultatea în drumul către un destin neîmplinit. Responsabilitatea familiei și a profesorilor este uriașă din acest punct de vedere.

La 1 octombrie începe o etapă esențială în formarea unor tineri care vor construi viitorul acestei națiuni. După ce încheiem festivitățile de început de an, să ne preocupăm real de ele. Să le vorbim cinstit și competent, pe limba și în interesul lor.” a scris acesta pe blogul personal.

Publicat: 01 oct. 2019, 14:07 Autor: Simona News 2
Pe aceeași temă
×