Cum va avea loc o înmormântare în România, în cazul unui deces provocat de coronavirus. Măsurile de siguranță sunt extreme

Publicat: 17 mart. 2020, 10:00 Autor: Hermina Hagianu Arhiva
Cum va avea loc o înmormântare în România, în cazul unui deces provocat de coronavirus. Măsurile de siguranță sunt extreme

Autorităţile din România sunt îngrijorate din cauza efectelor pe care coronavirusul le-a avut asupra cetăţenilor. Din acest motiv au fost publicate în Monitorul Oficial regulile după care va avea loc o înmormântare, în cazul unui deces provocat de noul virus.

Conform unui ordin al Ministerului Sănătății, publicat vineri seară în Monitorul Oficial, înmormântarea se va face în cel mai scurt timp de la data decesului.

Cadavrul persoanei decedate ca urmare a infecției COVID-19 confirmată prin teste de laborator fără leziuni traumatice nu se autopsiază.

De asemenea, cadavrul va fi așezat într-un sac impermeabil dublu și ermetic închis cu fermoar și va fi pulverizat cu produse biocide tip TP22, pe bază de formol. În cazul în care familia nu vine să ridice cadavrul, se vor anunța autoritățile competente în vederea ridicării și înhumării în cel mai scurt timp.

Transportul cadavrului către morgă de la secția din unitatea sanitară în care s-a produs decesul se face în sac închis ermetic.

În ceea ce-i privește pe aparținătorii care parcurg procedura de identificare a cadavrului vor purta obligaoriu echipament de protecție de unică folosință, format din: halat de unică folosință din material de șesut sau impermeabil la apă, mască facială, botoși, mănuși în situația în care trebuie să intre în contact direct cu cadavrul.

În caz de identificare pozitivă vor semna o declarație și se va completa într-un registru special dedicat, iar familia este cea care aduce sicriul.

Din acest moment și până la înhumare, sicriul va rămâne închis, fiind interzisă orice acțiune de deschidere a acestuia.

Înhumarea/incinerarea se va efectua în cel mai scurt timp disponibil, cu sicriul sigilat.

Pentru aparținătorii decedatului care au intrat în contact direct cu cadavrul este obligatorie spălarea mâinilor cu apă caldă și săpun, urmată de dezinfecția cu produse biocide de tip TP1 destinate dezinfecției mâinilor.

Publicat: 17 mart. 2020, 10:00 Autor: Hermina Hagianu Arhiva
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă