Gheorghe Turda este unul dintre cei mai îndrăgiţi artişti ai generaţiei de aur. În ceea ce priveşte viaţa profesională, cântăreţul se bucură de un real succes. Pe de altă parte, viaţa lui personală a fost marcată de un eveniment tragic. Soția artistului a pierdut în urmă cu 15 ani lupta cu o boală nemiloasă.
Gheorghe Turda a fost căsătorit vreme de 37 de ani cu Elisabeta, fostă balerină, care și-a găsit sfârșitul într-un mod crunt. Artistul a povestit în cadrul unui interviu că problemele partenerei sale ar avea legătură cu radiațiile de la Hiroshima. Totul s-a întâmplat în timpul unui turneu în Japonia.
„Totul a început în 1987, în timpul turneului nostru, ca artiști, din Japonia. Ea era pe atunci balerină la Ansamblul Rapsodia, iar eu o însoțeam. După ultimul spectacol, avusesem peste 30 de reprezentații, a fost luată cu Salvarea, i se făcuse rău.
Medicii japonezi i-au spus ce va urma, în urma acestor radiații, care încă mai persistă, la Hiroshima, dar și care vor fi etapele prin care va trece. Și cum au spus, exact așa s-a întâmplat, ei văzuseră mii de cazuri. Ne-am întors în țară cu avionul, apoi a fost sub observația medicilor români.
Diagnosticul a fost crunt, leucemie cronică trombocitară. S-a lupta cu boala, dar nu mai avea mare lucru ce să îi facă medicii, fusese afectată și măduva coloanei. Dacă era în ziua de azi, când medicina a mai evoluat, poate că exista un tratament care să îi salveze viața”, spune Gheorghe Turda pentru Playtech.ro.
Artistul merge la mormântul celei care i-a fost soție ca să se reculeagă.
„Ea este înmormântată la cimitirul din Câmpina, orașul unde avem casă. Merg adesea să îi pun flori și să îi aprind lumânări”, mai spune Gheorghe Turda.
De asemenea, a dezvăluit că o parte din lucrurile ei le-a dat de pomană, dar pe unele le păstrează ca amintire.
„Am dat câteva lucruri de pomană, pe cele mai scumpe, blănurile și paltoanele, le-am dăruit în familie, iar unele le-am păstrat eu ca amintire. Întrega grădină din curtea casei noastre a fost pusă de ea, acum o îngrijesc eu sau rog pe cineva, când nu sunt, ca să îi păstrez grădina frumoasă, așa cum îi plăcea”, precizează solistul.