Gheorghe Turda îl face praf pe Constantin Enceanu: „Nu îmi place să ling, după ce am scuipat o dată”

Publicat: 17 apr. 2024, 12:51 Autor: Hermina Hagianu Vedete

Gheorghe Turda şi Constantin Enceanu au rupt orice legătură de mult timp. Cei doi artişti au fost implicaţi într-un scandal de proporţii, iar de atunci nu îşi mai vorbesc. Se pare că nici în prezent nu au îngropat securea războiului. 

Recent, cântărețul Gheorghe Turda a vorbit din nou despre colegul său de breaslă, însă cuvintele nu au fost unele de laudă.

Într-un interviu oferit recent, cântăreţul a dezvăluit că el și Constantin Enceanu nu și-au mai vorbit de mai bine de trei ani și că nici nu are de gând să reia vreodată legătura cu acesta.

„Nu mai vorbesc de atunci cu el, nu mai avem nicio treabă unul cu celălalt. Mie nu îmi place să ling, după ce am scuipat o dată. Asta este replica mea. Nu am să mă răzbun pe cei care mi-au făcut rău, am să îi iert de toate porcăriile care mi-au fost puse în cârcă, dar nu pot însă să și uit. Nu am timp să îi iert pe toți, la câți dușmani am. Am mulți pentru că am făcut școala când trebuie, am un repertoriu bun, am o cultură și un nume de invidiat”, a mai declarat cântărețul de muzică populară.

De unde a pornit scandalul între cei doi artişti

Potrivit lui Gheorghe Turda, conflictul dintre el și Constantin Enceanu a pornit la un eveniment la care au fost invitaţi mai mulţi artişti.

În cadrul acelei recepții, Gheorghe Turda a interpretat o doină, însă Constantin Enceanu nu ar fi fost impresionat şi nu ar fi ezitat să îi spună acest lucru. Atitudinea colegului său, dar şi faptul că l-a înregistrat l-a deranjat enorm pe Gheorghe Turda.

„Să vă spun exact cum au decurs lucrurile în acea zi, cum am fost atras în scandal. După ce s-a încheiat emisiunea de la postul tv, a fost organizată o recepție. Drept mulțumire, le-am propus artiștilor Ionuț Dolănescu, Constantin Enceanu și Maria Cârneci, care se aflau atunci acolo, să interpretăm câte un fragment dintr-un cântec reprezentativ . Eu am ales o doină celebră.(…) Domnului Enceanu nu i-a convenit interpretarea mea, vocea mea belcanto, și a reacționat ‘mahalagește’, din punctul meu de vedere.

El și amicii lui, de fapt, înregistrau tot. M-au provocat. Aveam un pahar cu apă pe jumătate plin și, ca să-l spăl de toate bârfele care i-au ieșit pe gură, de-a lungul anilor, am aruncat cu apă spre el. Dar nu l-am udat, căci paharul mi-a căzut pe masă, apoi s-a rostogolit pe jos. Nu am mai vorbit cu el, de atunci. Este un răzvrătit, un needucat, după părerea mea îi cam lipsesc cei șapte ani de acasă”, a povestit Gheorghe Turda, conform Viva.ro.

 

Publicat: 17 apr. 2024, 12:51 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă