Cum să te bucuri de sărbătorile de iarnă. Sfaturi de la Anca Amariei pentru o perioadă liniștită și reconectantă

19 12. 2024, 11:48
Cum să te bucuri de sărbătorile de iarnă. Sfaturi de la Anca Amariei pentru o perioadă liniștită și reconectantă

Sărbătorile de iarnă sunt adesea asociate cu momente de bucurie, dar și cu mult stres. Ritmul alert al anului ne poate face să uităm de importanța pauzelor și să ignorăm nevoia de a ne opri și a ne conecta cu cei dragi. Anca Amariei, terapeut prin yoga și facilitator mindfulness, cofondator al Centrului EKA, ne împărtășește câteva sfaturi despre cum să ne bucurăm cu adevărat de această perioadă, fără a ne lăsa copleșiți de presiuni.

Reîntoarcerea la esențial: bucuria momentului prezent

Secretul unor sărbători liniștite constă în ne bucura conștient de fiecare clipă. „Sărbătorile nu trebuie să fie doar despre a organiza evenimente spectaculoase sau a avea o masă perfectă. Ele sunt despre a fi alături de cei dragi în mod autentic și a ne reconecta la noi înșine. Îmi place să petrec timp cu familia, să pregătim împreună prăjituri la care să contribuim în echipă, să fabricăm decorațiuni sau să ne plimbăm. Aș spune că, în loc să ne concentrăm pe detalii, e mai important să trăim aici și acum, bucurându-ne de lucrurile mărunte”, povestește Anca.

Pentru Anca, sărbătorile sunt un prilej de reconectare spirituală, în sensul reîntoarcerii la acele lucruri care ne bucură sufletul de copil, chiar dacă suntem la maturitate. Iar asta se poate traduce în moduri diferite pentru fiecare dintre noi.

Reducerea presiunii și renunțarea la perfecțiune

Un alt sfat pe care Anca îl oferă este să reducem presiunea autoimpusă. De multe ori, dorința de a organiza sărbători perfecte poate deveni o sursă de stres. „Este important să înțelegem că nu trebuie să facem totul perfect. Sărbătorile sunt despre a fi în momentul prezent, nu despre a impresiona pe alții. Dacă te simți copleșit de așteptările tale sau ale altora, ia o pauză. Nu este nevoie să planifici evenimente grandioase. Momentele simple pot fi la fel de valoroase și reconfortante”, spune Anca.

De fapt, tocmai simplificarea activităților poate crea acel spațiu interior necesar pentru a ne putea bucura cu-adevărat în perioada sărbătorilor.

O pauză de la muncă: cum să te deconectezi complet

Sărbătorile reprezintă și un moment esențial de reconectare cu sine. Anca recomandă tuturor celor care muncesc continuu și susținut de-a lungul anului să profite de sărbători pentru a se opri complet. „Iarna este perioada ideală pentru a face o pauză mentală și fizică, un soi de retragere sau de hibernare interioară. Mă înconjor de liniște, citesc o carte bună sau practic yoga. Caut momente în care să pot fi și doar eu cu mine pentru a reflecta. Este un act esențial de îngrijire personală. Oferindu-ți acest timp de reîncărcare, te pregătești să intri într-un nou an cu o minte limpede și cu o energie reînnoită”, explică Anca.

Conectarea cu prietenii: momente simple, dar valoroase

Pe lângă familie, prietenii sunt o parte importantă a acestei perioade. Însă Anca sugerează că nu trebuie să existe presiunea de a organiza întâlniri fastuoase sau de a cumpăra cadouri costisitoare. „Prietenii sunt acolo pentru a te sprijini, iar momentele simple, petrecute împreună, sunt cele care contează. O seară liniștită, cu o pizza și o discuție din inimă, poate fi mult mai reconfortantă decât un eveniment sofisticat”, spune ea. Esența sărbătorilor este în relațiile autentice și în momentele de conexiune profundă, nu în fastul exterior.

Cei 3 R: Reconectare, Relaxare, Reîncărcare

Pentru Anca Amariei, sărbătorile de iarnă sunt mai mult decât o perioadă de relaxare; ele sunt o oportunitate de a te reconecta cu tine și cu cei din jurul tău. „Este momentul perfect pentru a opri agitația, pentru a te odihni și pentru a te reseta”, încheie Anca.

Așadar, pentru a te bucura de sărbătorile de iarnă, oprește-te din goana zilnică, acordă-ți timp pentru tine și trăiește fiecară clipă în mod autentic. Acestea sunt ingredientele care transformă sărbătorile într-o perioadă cu-adevărat regeneratoare și plină de sens.