Andreea Bălan și George Burcea traversează o perioadă nu tocmai favorabilă în mariajul lor, după ce actorul a fost prins drogat la volan. Acesta a fost testat cu aparatul Drug Test, reieșind faptul că a consumat cocaină. Oamenii legii i-au făcut dosar penal pentru acest fapt.
Pe de altă parte, Andreea Bălan a recunoscut la televizor faptul că ea și George Burcea s-au separat, bărbatul părăsind căminul conjugal. Ruptura ar fi avut loc, potrivit Cancan, în luna decembrie a anului trecut. George Burcea nu ar mai fi venit în locuință timp de o lună, iar Andreea Bălan a fost nevoită să le explice micuțelor ce se întâmplă.
În preajma celor mici, Andreea Bălan dorește să zâmbească și să pară bine, chiar dacă în sufletul ei se dau războaie.
”Andreea vorbește cu fetele cât mai frumos când vine vorba de George. Micuțele întreabă de el, iar ea le răspunde pe înțelesul lor, explicându-le că George are treabă, că vine, că e pe drum, că se va juca cu ele. Mai mult, le spune că el este un tată bun, că le iubește, tot felul de lucruri care să le distragă atenția de la ceea ce se petrece, de fapt, între ea și soțul ei”, a mărturisit o sursă pentru Wowbiz.
”Andreea încearcă să le ferească pe fete. Nu vrea să fie cumva influențate de ce se petrece între ea și George, vrea ca ele să rămână cu ideea de familie, de familie funcțională, să știe că au un tată bun. Știe că nu va putea să ascundă situația în fața micuțelor la nesfârșit, dar tot vrea ca George să fie respectat de ele, chiar dacă a plecat de acasă. Ea vorbește frumos de el, cere același lucru tuturor”, a mai spus sursa respectivă.
“Eu înţeleg şi copilăria foarte mult, că fac şi terapie… traumele generate în copilărie… ale mele, ale tale, ale oricui. Adică înţeleg foarte mult şi am citit foarte mult. Şi tot timpul ne influenţează şi asta zic, eu am empatie şi înţeleg lucrurile astea şi, în ultimele trei luni, chiar am încercat să nu ajungem aici.
Da, e foarte greu, pentru că te gândeşti că nu mai ai familie pentru fetiţe şi nu mai ai repere. Degeaba mami şi tati stau separaţi şi ok, au grijă de copii, faptul că nu mai locuiesc împreună, fetiţele nu o vor vedea niciodată pe mami care se iubeşte cu tati şi atunci ele, mai târziu, în viaţă, nu vor învăţa iubirea faţă de partener şi vor avea dependenţe emoţionale faţă de bărbaţii cu care ele vor fi.
Adică, eu trebuie de acum înainte să am foarte mare grijă cum le educ şi cum le cresc şi el trebuie să fie prezent în viaţa lor pentru ca ele, mai târziu, să nu se agaţe de orice bărbat care apare în viaţa lor pentru că au avut carenţe în viaţa cu tatăl lor”, a declarat Andreea Bălan în cadrul emisiunii “Răi da’ Buni” de la Antena Stars.
“Vorbeşti ca un psiholog care ai învăţat să fii pentru Andreea Bălan”, a reacţionat Mihai Morar.
“Da, pentru că, în funcţie de cum creşti şi cum eşti în familia ta, aşa vei fi mai departe, în viaţă, cu partenerii tăi şi cu viitoarea ta familie. Şi vei perpetua greşelile părinţilor tăi. Şi de aceea eu am luptat foarte mult. Nu vreau să fie ca familia mea şi nici ca a ta… el a fost părăsit”, a mai spus ea, conform Cancan.