Cum arată cel mai gras adolescent din România. A mâncat la o masă 5 kilograme de jumări!

Publicat: 08 iul. 2020, 11:08 Autor: Elena Arhiva

Gabriel Măcărel este un tânăr din Botoșani, care, în 2008, pe când avea doar șapte ani, a ajuns de urgență la spital, după ce mâncase cinci kilograme de jumări la o masă. La acea vreme, medicii au decis să îl interneze, deorece riscul de infarct era unul major.

Va ajunge un copil ca toţi ceilalţi atât din punct de vedere fizic, cât şi psihic, pentru că îşi doreşte acest lucru şi munceşte pentru asta”, mărturiseau doctorii despre Gabriel imediat după internare, întreținând speranța unui final fericit.

Gabriel a fost diagnosticat, atunci, cu obezitate infantilă, fiind internat într-un cămin-spital, unde a urmat o dietă severă. Ajutat de doctori și de propria voință, puștiul a revenit încet-încet la o greutate acceptabilă pentru un adolescent de 18 ani, pe care i-a împlinit anul trecut.

Gabriel este astăzi un tânăr normal

În timp, rezultatele regimului și tratamentului au dat roade, astfel că astăzi Gabriel, un tânăr de 19 ani, a ajuns la o greutate rezonabilă pentru vârsta lui, chiar dacă în perioada pandemiei botoșăneanul a mai pus pe el câteva kilograme.

Gabriel este originar dintr-un sat din județul Botoșani și încearcă să-și găsească un job stabil în zonă.

Citeşte şi: Baiatul de 8 ani cu cele mai mari palme din lume! Arata ca un monstru si mainile lui sunt uriase, fiecare are peste 3 kilograme! VIDEO

Fiii Adrianei Bahmuteanu, in pericol de moarte? Imaginile socante au revoltat-o: ‘Inconstientul asta le pune viata in primejdie’

Publicat: 08 iul. 2020, 11:08 Autor: Elena Arhiva
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă