Andra este una dintre cele mai iubite cântărețe din România, dar nu este singura artistă din familie. Și fratele ei este celebru, dar puțină lume știe cu ce ocupă mama, tatăl și surorile Andrei.
La aproape 34 de ani, Andra se poate declara o femeie împlinită, din toate punctele de vedere. Are o carieră de succes, fiind una dintre cele mai iubite cântărețe din România. În plus, face parte din juriul emisiunii ”Românii au talent”, de la Pro TV. Andra se poate lăuda și cu o căsnicie fericită, alături de Cătălin Măruță. Cei doi s-au căsătorit în 2008 și au împreună doi copii superbi, David, de 9 ani, și Eva Maria, care în luna iulie va împlini 5 ani.
Andra nu este singura artistă din familia ei. Tatăl său, Mihai Alexandru, este de asemenea pasionat de muzică. În trecut, acesta a fost, de altfel și managerul Andrei. Artista provine dintr-o familie numeroasă: mai are un frate și două surori, toți mai mari decât ea. Mihai Săndel are 43 de ani și este tot cântăreț, dar a ales muzica populară. Acesta cântă alături de soția lui, Aurora, dar a făcut și multe dueturi cu Andra. Cei trei au cântat împreună de multe ori și au scos chiar și un album, intitulat ”O familie populară”.
Cu fiecare ocazie pe care o are, Andra se mândrește cu familia din care provine. ”M-am născut într-o familie frumoasă și bună, cu părinți iubitori și înțelegători și cu frați talentați și mereu apropiați de mine. Când ne strângem laolaltă, ca pe timpuri, redevin copil și simt că sunt cea mai fericită din lume. Va mulțumesc pentru că ați avut mereu încredere în mine și ați știut să mă susțineți mereu pe drumul pe care am ales să pășesc”, a scris la un moment dat Andra pe blogul său personal.
Mihai Alexandru, tatăl Andrei, și-a îndeplinit un mare vis la vârsta la care alți oameni se pensionează. În 2019, acesta a absolvit Facultatea de Drept, la vârsta de 62 de ani. Acum, acesta este de profesie avocat, la fel ca și ginerele lui, Cătălin Măruță. Și tatăl vedetei de la Pro TV, Constantin Măruță, este de asemenea avocat. Timp de 30 de ani, acesta a lucrat ca magistrat la Tribunalul Gorj, iar acum are un cabinet privat de avocatură.
În ceea ce o privește pe mama ei, Andra a declarat în mai multe rânduri că este persoana de la care a moștenit sensibilitatea.
Cea mai mare dintre toți frații este Diana, care are 44 de ani și nu are legătură cu domeniul artistic. Aceasta se ocupă de coordonarea unui centru pentru oameni în vârstă, în Câmpia Turzii. Andra mai are o soră, Aura Claudia, care are 37 de ani. Aceasta este make-up artist și cosmeticiană, tot în orașul natal, Câmpia Turzii.