Cum arată azi Eliza, fiica Adrianei Iliescu. Abia a intrat la liceu, iar schimbarea este radicală

Publicat: 24 mai 2020, 10:00 Autor: Ionita Nicoleta General

Eliza, fata celei mai bătrâne mame din România, a împlinit 15 ani și s-a transformat într-o tânără domnișoară extrem de frumoasă. În plus, fata este bursieră la Liceul ”Dimitrie Paciurea”, din capitală.

Eliza Iliescu, transformare radicală

Eliza, fata Adrianei Iliescu, a împlinit 15 ani pe data de 16 ianuarie. Tânăra este elevă în clasa a zecea, la Liceul ”Dimitrie Paciurea”, secția filologie. Mama sa are toate motivele să fie mândră de Eliza, în condițiile în care fata ocupă un loc de bursieră. Tânăra a terminat clasa a noua cu o medie de 9.45.

Adriana Iliescu și fata ei locuiesc singure, însă copila nu a dus lipsă de educație. Fostă profesoară de limba română, Adriana Iliescu a avut grijă ca fata ei să se ocupe așa cum trebuie de școală. Efortul depus de aceasta a dat roade până la urmă, iar copila este extrem de pasionată de lectură.

Chiar dacă luna aceasta Adriana Iliescu va împlini 82 de ani, femeia face tot posibilul pentru ca Elizei să nu-i lipsească nimic. Mai mult, s-a gândit deja și ce se va întâmpla cu fata sa, după ce va rămâne orfană. ”Dacă mi se întâmplă ceva, o las în grija medicului Bogdan Marinescu. Eu îi las moştenire două apartamente şi o las în grija doctorului Bogdan Marinescu, cel care m-a ajutat cu fertilizarea in vitro şi care este şi naşul fetiţei’, a declarat Adriana Iliescu.

Adriana Iliescu a intrat în Cartea Recordurilor

În urmă cu 15 ani, Adriana Iliescu devenea o persoană extrem de controversată, după ce a decis să dea naștere unui copil la incredibila vârstă de 66 de ani. A rămas însărcinată prin înseminare artificială și a născut-o pe Eliza la Maternitatea Giulești, pe data de 16 ianuarie 2005.

La vremea respectivă, Adriana Iliescu a intrat în Cartea Recordurilor, ca fiind cea mai în vârstă femeie din lume, care a reușit să nască. Acum a fost depășită la acest capitol, dar cu toate acestea este în continuare cea mai bătrână mamă de la noi din țară.

Puțină lume știe că Eliza ar fi trebuit să aibă o soră geamănă, dar aceasta nu a supraviețuit. De aceea, al doilea nume al Elizei este Bogdana, pentru că mama sa și-ar fi dorit ca acesta să fie numele fetiței decedate.

Încă un lucru interesant este că Eliza nu este de fapt copilul biologic al Adrianei Iliescu. Ovulul și sperma folosite de medici au fost preluate de la donatori anonimi. Pe toată durata sarcinii, Adriana Iliescu a fost ajutată de medicul Bogdan Marinescu. Acesta este, de fapt, și nașul de botez al Elizei.

Publicat: 24 mai 2020, 10:00 Autor: Ionita Nicoleta General
Pe aceeași temă
×