Cum a încercat Ilie Năstase să răzbune tortura îndurată de tatăl său în comunism: ”Am promis că dacă mă fac mare, o să-l omor!”

Publicat: 08 apr. 2022, 11:13 Autor: Maria Apostol Vedete

Fostul mare tenismen Ilie Năstase împărtășește, într-o nouă ediție a podcastului „Altceva cu Adrian Artene” – proiectul de suflet al directorul editorial al trustului de presă „Gândul Media Network” – momente inedite dintr-o carieră întinsă pe zeci de ani. În cadrul discuției cu Adrian Artene, Năstase a vorbit și despre o serie de amănunte personale, în care a fost implicat tatăl său.

Tatăl tenismenului a fost arestat, torturat, și a pătimit teribil din cauza unui dosar în care nu a avut nicio implicare. Este vorba despre celebrul „mare jaf comunist”, făcut de trei foști generali de miliție.

Tatăl lui Ilie Năstase, acuzat pe nedrept că ar fi organizat „marele jaf comunist”

Năstase a spus că în ceea ce privește modul în care se desfășoară actul de justiție, nu s-au schimbat prea multe din vechiul sistem și cel actual. Sportivul a mai spus că având în vedere că tatăl său era colector BNR, obișnuia să îl însoțească în zilele când primea banii pentru bancă.

Mă mai duceam și eu cu tata. El colecta și polițistul era în spatele său. Colectam toți banii de la întreprinderile de stat”.

Întrebat ce i-a povestit tatăl său despre acea perioadă, Năstase a răspuns că acesta a suferit foarte mult pentru că a purtat pe umeri o acuzație de care nu era vinovat.

Tata a suferit mult. Era bătut de foști sportivi de la Dinamo, boxeri și luptători. Când a ieșit de la Miliție, pe Calea Victoriei, ne țineam de mână și la un moment dat l-a călcat o mașină și a căzut jos, i s-a spart capul. Astea le țin minte. Cine se ocupa de asta era un prieten de-al fratelui meu, Costică. Am promis că dacă mă fac mare, o să-l omor. Nu am mai avut această șansă pentru că a plecat din România”, povestește fostul mare sportiv.

Un nou podcast marca Adrian Artene

În noul format de podcast, Adrian Artene, a investit energie și credința că va fi pe placul urmăritorilor din toate categoriile sociale.

„Altceva cu Adrian Artene” este un podcast care, cu siguranță, va intra în sufletul „consumatorilor” online, în special datorită temelor care vor fi abordate. Invitații vor fi de marcă și vor putea fi urmăriți, în toată splendoarea lor, săptămânal, în fiecare sâmbătă, de la ora 19:00.

Urmărește interviul integral cu Ilie Năstase, sâmbătă, 9 aprilie, de la ora 19, doar pe canalul de Youtube Altceva cu Adrian Artene. Abonați-vă aici!

Publicat: 08 apr. 2022, 11:13 Autor: Maria Apostol Vedete
Pe aceeași temă