Cristina Șișcanu și-a sărbătorit fetița. Petra a împlinit 6 ani și a moștenit ce e mai frumos de la părinții ei.
Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu au o familie frumoasă, iar de curând, cei doi și-au sărbătorit minunea pe care o au împreună.
Fiica lor, Petra, a împlinit vârsta de 6 ani, ocazie cu care părinții i-au organizat o petrecere aniversară ca-n povești!
Îmbrăcată într-o rochiță cu tul roz, Petra s-a bucurat să se afle în centrul atenției la ziua ei de naștere. Tortul, decorațiunile și baloanele în nuanțe de roz și argintiu, dar și invitații speciali, nu au lipsit de la evenimentul organizat cu multă atenție.
Mândră de fetița ei, Cristina Șișcanu a împărtășit pe rețelele de socializare „momentele de aur” de la petrecere. La vârsta de 6 ani, Petra este o fetiță înaltă, zveltă și cu bucle superbe, și pare că a moștenit deopotrivă frumusețea părinților ei, fiind mixul perfect dintre cei soți, scrie demamici.ro.
„Acum 6 ani, într-o vineri, pe la ora 22:00 plecam de la Gabriela Cristea și Tavi Clonda, iar la poartă Gabriela mi-a dat câteva minieclere pe care Ie-am înfulecat în câteva minute… și asta după ce mâncasem grătar, salată şi o pizza întreagă pe timpul zilei (când am stat la spital vreo 4 ore pentru monitorizare… şi doamnele asistente şi doamna doctor ziceau că astăzi nasc, dar eu nu prea le-am crezut… nu simțeam nimic.. deşi aveam contracţii cu ritmicitate regulată). Am plecat de la ei pe la 22:00… am ajuns acasă repede (stăteau la două străzi de noi). Mă simțeam foarte bine!
Am observat că s-a eliminat dopul gelatinos la scurt timp. Am sunat-o pe doamna doctor, care mi-a spus să urc în acel moment în maşină şi să vin la spital… că nasc! 28.04.2017. Recunosc… mai întâi am făcut un duş și apoi am plecat… mă simțeam bine! Nu mi s-a rupt apa… sau cel puțin nu asa ca în filme.. Deși eram în travaliu, eu doar mergeam gârbovită, nu simțeam durere.
Când doamna doctor m-a controlat, a strigat: „Copilul e pe drum! Am atins capul copilului. Colul este dilatat! Aveți 30 de secunde să vă hotăraţi dacă facem cezariană sau nașteți natural.
Am avut dublă curiculară de cordon și Petra era foarte mare… Am făcut cezariană! Am fost de un calm incredibil…”, a scris vedeta pe InstaStory.
Cristina Șișcanu vrea să devină din nou mamă. Ce a mărturisit vedeta, dar și cum se înțelege cu cei doi copii ai soțului ei, Mădălin Ionescu. Din ce motiv a amânat să mai aducă un copil pe lume în această perioadă.
Cristina Șișcanu din nou mamă. Cristina Șișcanu trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de Mădălin Ionescu și vrea să devină din nou mamă! Cu toții știm că după ce s-a căsătorit, vedeta are trei copii, nu doar de unul.
Îndrăgita vedetă a mărturisit că își dorește să devină din nou mamă. Cristina Șișcanu a dezvăluit că ea și soțul ei, Mădălin Ionescu, erau convinși să devină iar părinți. Cu toate astea, au amânat totul din cauza pandemiei, iar apoi a războiului, de teamă.
„Da, eu mi-aș dori! La un moment dat, chiar eram porniți să mai facem, după aceea a venit pandemia, m-a speriat și chestia asta cu războiul. Na, toți avem niște frici, niște temeri”, a mărturisit Cristina Șișcanu, pentru Click.ro.
Cristina Șișcanu din nou mamă. Cristina Șișcanu se înțelege bine cu cei doi copii ai lui Mădălin Ionescu. Vedeta a mărturisit că Ștefania are deja 25 de ani, s-a mutat singură și se bucură de un job foarte bun. Deși nu mai locuiește cu ei, aceasta are un apartament aproape părinți. Cu atât mai mult, tânăra a obținut o poziție de director într-o firmă ce se ocupă cu comercializarea parfumurilor.
„Așa e! E cam fiecare cu treburile lui. Ștefania este mare, deja este adult în toată firea, are 25 de ani. S-a mutat singură, nu mai stă cu noi. Are însă un apartament aproape de noi. Are și un job foarte bun. A ajuns să dețină o poziție de director într-o firmă care se ocupă de comercializarea parfumurilor. E într-o zonă foarte frumoasă, care-i place foarte mult. Filip a făcut și el 18 ani, este și el adult acum. Ce să mai?! Noi avem copii de toate vârstele! Petra are cinci ani…”, a adăugat ea.
Vedeta nu a uitat să vorbească și despre Filip care, de asemenea, a devenit major. Cristina Șișcanu se bucură că are copii de vârste diferite și nu exclude posibilitatea de a deveni mamă din nou.