Cristian Mărgărit, consultant în Nutriție și Fitness: „Renunță la roșii cu brânză, la înghețată și ai grijă cât pepene mănânci!”

Publicat: 08 iun. 2021, 14:21 Autor: ileana.ghinea General
Cristian Mărgărit, consultant în Nutriție și Fitness: „Renunță la roșii cu brânză, la înghețată și ai grijă cât pepene mănânci!”

Dieta de vară. Ce să facem ca să nu ne îngrășăm? Cum să ne păstrăm silueta de plajă? Acestea sunt, fără discuție, temeri pe care le avem oricare dintre noi, în acest început de vară și nu numai.

Invitat în emisiunea „Între Prieteni” cu Dana Istrate, de la Metropola TV, Cristian Mărgărit, consultant în Nutriție și Fitness a vorbit clar și pe înțelesul tuturor despre ce trebuie să facem ca totul să fie în parametri normali.

Sigur, specialistul a făcut vorbire și despre mult apreciatul preparat românesc – roșii cu brânză, care este mai puțin sănătos decât ne imaginam. În plus, ne-a explicat și de ce trebuie să scoatem sursele de grăsimi atunci când sporim cantitatea de fructe consumate, pe timp de vară.

„Renunță la roșii cu brânză, la înghețată și ai grijă cât pepene mănânci!”

„Odată cu venirea verii și introducerea fructelor în alimentație, trebuie să avem grijă și să eliminăm celelalte surse de energie. Grăsimile ar fi un exemplu în acest sens. Prăjelile, înghețata, roșiile cu brânză, să știți că sunt genul de alimente de care eu mă feresc mult. Roșiile cu brânză, de exemplu, sunt mai puțin sănătoase decât par!”, i-a povestit specialistul, Danei Istrate.

În plus, dacă ești una dintre doamnele sau domnișoarele care-și propune ca în vara aceasta să facă o cură cu pepene, mai bine te gândești de două ori. Abordarea aceasta nu este tocmai safe din punctul de vedere al sănătății.
„Ai grija la pepene. Este un fruct care, da, conține foarte multă apă, dar și foarte multe calorii. De exemplu, un kilogram de pepene conține în jur de 400 – 500 de calorii.”, continuă Cristian Mărgărit.

Liber, ne spune specialistul, avem la castravete, dovlecel, frunze, fructele de pădure, iar dacă ne dorim, de exemplu, să mâncăm cartofi putem să îi gătim fie copți, fie fierți sau gătiți la abur.

Ce alte reguli alimentare avem de respectat pentru a nu ne lupta cu kilogramele în plus, aflăm din interviul pe care Cristian Mărgărit i l-a acordat Danei Istrate. 

 

Publicat: 08 iun. 2021, 14:21 Autor: ileana.ghinea General
Pe aceeași temă