Cristi Iacob și chinurile vieții de pe scenă: ”Credeți că actoria este să stai în fund și să dai autografe? Nu! Este să ai sânge pe bot”

Publicat: 13 Nov. 2019, 21:20 News 1
Cristi Iacob și chinurile vieții de pe scenă: ”Credeți că actoria este să stai în fund și să dai autografe? Nu! Este să ai sânge pe bot”

Cristi Iacob, actorul în vârstă de 51 de ani, a oferit un interviu in exclusivitate pentru CIAO.RO, despre viața de actor și despre familie. El ne-a dezvăluit și cea mai mare dorință a lui.

Cristi Iacob are o carieră de 30 de ani în actorie, însă, înainte de a alege această meserie, și-a dorit să fie bufon, în copilărie, și mai apoi medic.

Cristi Iacob, în piesa “Seful”, alaturi de Șerban Pavlu

Îndragitul actor a jucat duminică, alături de Șerban Pavlu, piesa “Șeful”, în regia lui Ricardo Reguant, la Teatrul Avangardia, unde a ridicat sala în picioare. La finalul piesei de teatru, o comedie plină de umor, Cristi Iacob ne-a oferit un interviu în exclusivitate, în care a vorbit despre cariera lui de 30 de ani, despre soția Gabriela – cu care s-a căsătorit în urma cu 10 ani -, despre cum și-a făcut apariția la nunta sa călare pe un cal care a vrut să-i mănânce buchetul miresei, dar și despre cea mai mare dorință a lui. De asemenea, Cristi Iacob, unul din actorii care joacă în serialul “Sacrificiul”, ne-a dezvăluit cum a filmat o secventă, în urmă cu câțiva ani, pentru filmul “15”, al regretatului Sergiu Nicolaescu, în cuptorul de ars oameni, dar și ce alte peripeții a mai avut de-a lungul timpului, în cariera lui de actor.

Reporter: Tocmai ce ai coborât de pe scenă… unde ai jucat “Șeful”, alături de Șerban Pavlu. În sală, oamenii au râs în hohote.. și au și plâns. “Șeful” este o altfel de comedie…

Cristi Iacob: Este vorba despre chimia care se întâmplă între Șerban și mine. Fiind în era vitezei, am intrat repede în pielea personajului, că nu avem timp. Nu mai avem jumătate de an la dispoziție să căutam toate chichțtele, să facem multe repetiții, ne descurcăm în mers. Exact ca personalitatea umană… ea se construiește în timp ce omul trăiește.

Reporter: Știu că joci în foarte multe piese de teatru și filmezi și pentru serialul ”Sacrificii”. Cum reușești să-ți împarți timpul între carieră și viața personală?

Cristi Iacob: “Toată lumea spune că actoria este o meserie de tupeu, mie îmi vine să le dau un pumn în nas”

Cristi Iacob: Se împarte foarte simplu. Trebuie să ai grijă. Trebuie să trăiești viața ca viața, și meseria ca meseria. Nu am un program normal, în general, un artist are un program zăpăcit. Nopți nedormite și tot soiul de chestii. Toată lumea spune că este o meserie de tupeu, mie îmi vine să le dau un pumn în nas în secunda doi. Pentru că este o meserie de hipersensibilitate, nu este de tupeu. Altfel orice derbedeu ar fi actor. Nu! Se face cu mult sacrificiu intern, mental, sufletesc. Până și o piesă foarte simplă, cum este “Șeful”, trebuie să scoți din tine ce este mai bun ca să faci oamenii să plângă, să fie emoționat, la o comedie. Pentru că altfel nu ai cum, nu plânge. Ca și umorul. Dacă îi dai un umor de proastă calitate râde ca un idiot și după aceea te plângi ca ai idioți în sală. Nu! Tu i-ai făcut idioți. Dacă ai un umor de bună calitate, oamenii se bucură de el, se bucură de faptul ca nu e prost, că nu-ți bagi degetele în diverse găuri ca să râdă și faci apel la inteligența lui. Pentru că este un public inteligent, oamenii care vin la teatru au un IQ  și, în general, românii… pentru că poporul român a fost 50 de ani, cât a fost sub jug, a fost una din principalele distracții… teatrul. Si acum e cea mai ieftină distracție: cu 30 de lei vezi o chestie. Cu iubita nu poți să ieși în oraș, cel putin în Centrul Vechi n-ai cum. Te duci și vezi niște oameni vii pe care i-ai văzut la televizor sau pe care îi iubești.

Reporter: De-a lungul timpul ați avut multe peripeții, accidentări, la piese de teatru, la repetiții… entorse, degete rupte…

Cristi Iacob: “Am mirost două săptămâni a mort. Este destul de sinistru”

Cristi Iacob: Da. Am avut entorse, degete rupte, dar astea n-au contat niciodată. Ce urăsc este să fac rău cumva unui coleg dintr-o greșală sau dintr-o neatenție. Eu… nu sunt un artist plastic, ci unul elastic (râde – n.r.). sunt inerente din cauza neatenției. Este foarte important să fii atent.

Reporter: La un moment dat ați filmat pentru o producție de-a lui Nicolaescu. Ați avut câteva cadre care s-au tras în cuptorul de ars oameni…

Cristi Iacob: Da, în filmul “15”. Am mirost două săptămâni a mort. Grăsimea aia umană lăsa o chestie care se împregnează în piele. Este destul de sinistru. În meseria asta nu trebuie să ai un psihic labil pentru că o iei razna. Pentru că ești pus în niște situații… Atunci regizorul mi-a zis “Vrei prim plan, te bagi în aia. Nu vrei prim plan, te dublez”. Si am zis “nu mă dublează nimeni”. Și atunci am filmat prim planul respectiv.

Reporter: Și totuși cum reușești să treci prin atâtea stări.. și să nu fii afectat psihic, emoțional…

Cristi Iacob: “Nu mi-e frică de moarte”

Cristi Iacob: Pentru că nu mi-e frică de moarte, în primul rând. Consider viața o anticameră a unei eternități. N-am cum să nu cred în Dumnezeu, n-am cum, nu pot. Există ceva și le ai de acolo de undeva. Talentul este un dar de la Dumnezeu, nu faci tu lucrurile, ți se dau și atunci… trebuie să nu-ți bati joc de ele. E foarte simplu. Nu sunt habotnic, Ferească Dumnezeu, habotnicia nu e bine la nimic. Dar nu ai cum să nu accepți miracolul care este zilnic. Este zilnic, în fiecare clipă. Și dacă nu te raportezi la lucrurile bune, și te raportezi la lucrurile rele, atunci te duci spre ele. Adică… nu e vina verii, ea a fost la fel de frumoasă, dacă tu n-ai fost atent.. și ai fost atent să-ți construiesti nu știu ce vilă, ea – vara – tot acolo a fost. Te-a așteptat. Dar a trecut. Așa este și cu iubirea, și cu gingășia. Toți facem sex. Nu! E un lucru mecanic atât de stupid și de dobitocesc. Unii spun… am avut 20 de femei! Păi, de ce 20 de femei? Pentru că nu stă nimeni cu tine, măi, băiatule! Nu ești bun, ești prost. Ești foarte prost! Nu rămâne nimeni cu tine pentru că totul e mecanic. Pentru că este “consumerismul” ăsta care ne omoară. Și nu ai timp! Trece viața pe lângă tine și te trezești bolnav de cancer și te întrebi “băi, ce am făcut eu viața asta? Și Poc!”. Te trezești târziu. Și nu chestie de morbiditate, dar trebuie să o iei ca atare. Și trebuie să te pregătești. Ăsta e marele drum. Și atunci, cum să nu profiți de faptul să faci 400 de oameni fericiți, să plece cu zâmbetul pe buze din sală, cum a fost în seara asta la “Șeful”.

Reporter: Am văzut că la finalul piesei „Șeful” ați intrat, în aplauze, de 6-7 ori pe scenă…

Cristi Iacob: Da, pentru că le-a plăcut. Pentru că am fost sinceri cu ei și le-am oferit ceva sincer, din tot sufletul noastru.

Reporter: Cum e la filmările pentru serialul “Sacrificiul”?

Cristi Iacob: E mult de filmat, e mult cantitativ și trebuie să fii concentrat. Nu avem timp de distracții, de glume. În general, la film, la teatru, îți trebuie o anduranță foarte mare, trebuie să reziști.

Reporter: De-a lungul anilor, ți s-a întâmplat vreodată să te cerți cu regizorul, operatorul sau cu cineva din echipa cu care filmai din cauza oboselii sau poate din alte motive?

Cristi Iacob: Asta depinde de personalitatea fiecăruia. În general nu e bine. Mie nu-mi place. Simbioza trebuie să fie perfectă între regizor, actor, operator… Eu, foarte multă meserie am învățat de la operatori. Ei te văd. Degeaba joc eu bine și regizorul e bun, dacă operatorul face aiurea treaba. Operatorii te văd și îți spun.. stai cu nasul mai așa, schimbă nu stiu ce. Filmul este 90% tehnic. La teatru este greu pentru că este live – ori ai, ori n-ai. Față către față. Nu te pacălesc din unghiulații și din prim planuri. În general, îmi divinizez partenerii. Și am avut și norocul să lucrez, de-a lungul timpului, cu parteneri absolut senzaționali care mi-au făcut rolurile. E ca un meci de tens Djokovici– Nadal. Sunt la fel amândoi, nici nu mai contează că pierde unul sau câștigă, dar… savurezi 3 ore de profesionalism. De aceea se aplaudă între ei.

Cristi Iacob, practică la morgă, în adolescență

Reporter: În tinerețe îți doreai să fii bufon și apoi medic. Ai și făcut practică la morgă. Cum ai ajuns să faci actorie?

Cristi Iacob: Da, prima oară când învățasem să scriu… ziceam că vreau să fiu bufon. Apoi, cu medicina… da, am făcut, în liceu, practică la morgă. Am fost olimpic la anatomie, eram bun. Din cauza sistemului n-am mai vrut să fac asta. La un moment dat, când am mers la olimpiadă la faza pe județ sau pe regiune, nu mai știu exact, am făcut o teză foarte bună, tăiasem lucrurile respective, cu mâna mea, bulbul rahidian. Știam cum arată, le-am desenat eu, după mintea mea. Și mi-au pus nota 4 și ceva. Și m-am dus să întreb – eu, de obicei, nu contest – dar am făcut un efort… gândindu-mă că persoana care m-a notat e mai inteligentă decât mine. M-am dus să întreb ca să vad ce am greșit. Și mi-a zis “Nu, este perfectă”. Și spun “păi și de ce am 4,45?”. Și-mi spune “Pentru că nu este ca în carte”. Atunci m-am enervat. Adică dacă e unul care a scris într-un manual… și e o aberație acolo, trebuie să o scriu doar pentru că este în manual? Înseamnă că voi nu aveți nevoie de specialiști, de oameni care se devotează lucrurilor, ci aveți nevoie de un soi de turmă, de haită pe care o mânați ici și colo. Și m-am îndreptat către actorie, sunt copil de plasticieni, am făcut și sculptura. Am luat din prima la actorie, m-a ajutat Dumnezeu. Era greu atunci.

Reporter: Cu soția te consulți la proiecte, la tot ce înseamnă meseria ta? Te sfătuiește în actorie?

Cristi Iacob: Am declarat tabu. Am zis “viața noastră e viața noastră”. Foarte rar se întâmplă să discutăm. Ne cam ferim ca să ne vedem de viața noastră.

Reporter: Ești căsătorit de 10 ani cu Gabriela. Și ați avut și o nuntă spectaculoasă.

Cristi Iacob și-a făcut apariția, la nuntă, pe un cal alb: “Iapa a vrut să mănânce buchetul miresei”

Cristi Iacob: Nu am vrut să fie spectaculoasă. Dar știu că mă cautau paparazzii. Mă întrebau “Unde faceți nunta?”. Le-am zis “La munte”. Și m-au căutat toată Valea Prahovei. Momentele astea ca să le faci mișto trebuie să ți le dorești. Da, la nuntă, am venit pe cal. Antamasem un alt cal, dar nu era disponibil atunci, cârcă fan, era la muncă. Si am lua un puști de acolo, de la Galeșu de Argeș, și în timp ce mă plimbam… am vazut pe o câmpie, într-o lumină superbă… un cal alb. Și îi spun “Ăla e calul pe care-l vreau”. Și puștiul îmi spune “Păi, este Steluța a lu ‘nea… nu mai știu cum îl chema”. Mi-au pus șaua de lemn, veche, de 100 și ceva de ani, cu o păturică pe ea ca să nu-mi rup toate cele, și când am ajuns la mireasă… Doamne, știi care a fost primul gest al calului când am intrat pe poarta bisericii? Să-i mănânce buchetul! A deschis gura și a încercat să-l mănânce. Era un buchet frumos, natural, floricele frumoase, mirosea frumos, bietul cal… voia să-l mănânce. Țin minte că nu voia să galopeze… că era bătran si eu ma gandeam ca intarzii la nunta. Astea sunt lucrurile frumoase pe care ți le faci după cum îți place. Nu sunt rețete. Trebuie să-ți întrebi sufletul ce îți place ție. La noi, luna de miere, dacă îi pot spune așa, a fost în Deltă. Eu dădeam la rame și Gabi (soția lui – n.r.), pupa broaște. I-am zis “Prinți… îmi pare rău, nu mai ai ce să transformi… pupă la oracaleții ăștia până te plictisești”. Îi dădeam, îi pupa și îi arunca în apă. A pupat la broaște de m-am plictisit (rade – n.r.). Chestiile astea trebuie să le trăiești unicat, să le simți, să ți le dorești. Pentru că tu dacă le trăiești decât să epatezi pe cineva, îți faci o nuntă “glam” – ce înseamnă “glam” – să epatezi pe cine? Doamne Ferește!

Reporter: Care este condiția actorului, acum, în Romania? Ce sfat le poți oferi tinerilor care aleg să facă această meserie?

Cristi Iacob: “Actoria nu înseamnă să stai în fund să dai autografe, ci să ai sânge pe bot”

Cristi Iacob: Din păcate… ies foarte mulți. N-am nimic cu sistemul de învățământ că trebuie să fie universități, dar până la coadă, sunt prea mulți, săracii, și mulți nu au unde să intre. La noi, de pildă, sunt unii geniali, sunt grozavi. Nu au unde să intre. Nu ai cum să bagi 2 litri de apă într-o sticlă de 1 litru. Nu ai cum, că se varsă pe dinafara. Sunt 10 teatre și 2000 de actori. Sunt talentați tinerii, să știi. Si se face teatru peste tot, la cafenele, pub-uri, peste tot, încearcă săracii. Sigur, unii chiar n-au talent… plus că unii au și personalități labile și te joci cu sufletul omului. Nu te poți juca, tată! Poate face ăla vreun gest! Tu îți dai seama ce resposabilitate ai?! Artiștii, actorii, sunt sensibili. Și atunci, tu te joci cu sufletul unui om. Tu realizezi ce responsabilitate este asta? M-au chemat ca profesor. Nu m-am dus. Nu pot. E prea greu. O singură dată am încercat și i-am terorizat, sunt și sadic. Am zis “credeți că actoria este să stai in fund sa dai autografe? Nu! Este sa ai sange pe bot daca vrei sa scoti din tine ceva. Aia e!”. E ca la fotbal. Ce, crezi că Messi nu stă cu mingea aia pâna o visează? De aceea e bun!

Reporter: La evenimente mondene, petreceri nu te văd. De ce nu participi?

Cristi Iacob: Nici nu știu să ma comport dacă aș veni la așa ceva. Un actor adevărat, după părerea mea, nu are timp de așa ceva. Și acolo ce fac? Ne cunoaștem și eu încerc să-ți dau o părere despre mine că aș fi mai bun? Nu, frate! Spun ce am în gușă și în căpusă. Când o să-ți spun adevărul? Post mortem? De ce să apar altfel la evenimente, cu perdea?

Reporter: Timp pentru tine și soția ta îți mai rămâne? Acasă mai apuci să faci ceva dacă ești mereu plecat cu teatru, cu filmările… ?

Cristi Iacob își dorește un copil: “Aș vrea o fetiță”

Cristi Iacob: Eu am baftă și cu Gabriela că ea este din Bucovina și astea-s nebune, Doamne iartă-mă, au mania curățeniei. Eu gătesc, femeia n-are ce să caute în bucătarie. Gabi a mea nu mai mănâncă deloc carne, de vreo 5-6 ani. Nu are nevoie de carne, n-a dat în doaga veganismului sau alte prostii, pur și simplu nu mai mănâncă animale moarte. În afară de pește pe care i-l prind eu și i-l și gătesc. Îi gătesc ce vrea, ce îi place. Mă omoară cu tăiței cu varză, asta îi place rau. Eu n-am mâncare preferată. Mănânc de toate.

Reporter: Pentru cititorii CIAO.RO, poți dezvălui un secret despre tine? Sau cel mai mare regret al tău, sau cea mai mare dorință a ta?

Cristi Iacob: Hmm… Secret? Regret? Nu am ce… prostiile pe care le-am făcut în adolescență nu le mai regret. Sau ce? Le-am regretat atunci, cât sa le mai regret? Dorința? Mi-aș fi dorit un copil, dar trebuie să și îl faci. Îmi doresc un copil, cred că asta este cea mai mare dorință, o fetița în mod special. Îmi plac foarte tare copiii.

Credit Foto: Teatrul Avangardia – Lucian Nastase/ arhiva personala – facebook

 

Publicat: 13 Nov. 2019, 21:20 News 1
Pe aceeași temă