Cristi Borcea și Valentina Pelinel formează un cuplu frumos de câțiva ani. Fostul acționar de la Dinamo are la activ 3 căsnicii, iar fiecare femeie din viața sa l-a făcut tătic. Omul de afaceri a vorbit despre familia lui numeroasă și a recunoscut faptul că suferă pentru că nu poate avea toți copiii lângă el.
Cristi Borcea a recunoscut în cadrul unui interviu că a plâns de dorul copiilor din America. După cum chiar el a declarat, există momente în care îi dau lacrimile din cauza faptului că nu îi poate vedea.
Cristi Borcea a mărturisit că pe fiica lui, Melisa, nu a mai văzut-o de un an, motiv pentru care, din cauza dorului a plâns.
„Copiii sunt cel mai frumos dar de la Dumnezeu. Îmi dau lacrimile că nu îi pot vedea de un an pe cei din America. Nu am mai văzut-o de un an pe Melisa”, a declarat Cristi Borcea la „Star Matinal”.
Mai mult decât atât, omul de afaceri a mărturisit că își dorea foarte mult un copil cu Valentina. Visul i s-a îndeplinit, iar în acest moment are tot ce și-ar putea dori.
„Îmi doream foarte mult un copil cu ea pentru că o iubeam și îmi doream să fie soția mea, iar ea încă nu simțise și nu se confruntase cu acest sentiment extraordinar. După venirea lui Milan ne-am ușurat. I-am zis că vreau o fată. Milan a luat ordine, temperamentul. Indiruc seamănă cu ea, iar Rania cu mine”, a mai spus Cristi Borcea.
“Am reușit să-mi adun toți copiii anul trecut, în vară. Eu eram în detenție și-am avut permisie să ies cinci zile din penitenciar. Atunci i-am văzut pe toți. Cu copiii din America, cu Alex și Gloria, e mai greu. De exemplu, Coco, băiatul meu, e tot dinamovist. Are 17 ani. Bine, toți sunt dinamoviști. Sângele apă nu se face”, spune Borcea.
Acesta mai dezvăluie: “Am patru copii concepuți în detenție. Cei trei cu Valentina și Gloria din cea de-a doua căsătorie (n.r. – cu Alina Vidican). Dar n-am fost niciodată la camera nupțială. Toți sunt făcuți în permisie. Mi-a trecut și mie mai ușor. Am avut adrenalină, stimulent”.