Colegul ambulanțierului mort la Suceava face acuzații grave: „Se temea să intre în spital, că acolo e dezastru”

Publicat: 09 apr. 2020, 09:01 Autor: Hermina Hagianu News
Colegul ambulanțierului mort la Suceava face acuzații grave: Se temea să intre în spital, că acolo e dezastru

Colegul ambulanţierul de 53 de ani, care a murit, marţi, fiind primul cadru medical decedat din cauza coronavirusului, face acuzaţii grave. Cadrul medical consideră că, cel mai probabil, ar fi putut fi luate mai multe măsuri de prevenire.

Ambulanţierul locuia singur, însă fiica sa a fost cea care a sunat la 112 şi a spus că părintele său nu se simte bine. Liderul de sindicat de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Suceava, Daniel Feher, crede că echipajul a ajuns greu acasă la colegul infectat.

„Din păcate ambulanţele erau blocate toate la urgenţe, majoritatea transportă pacienţi confirmaţi cu coronavirus şi stau ore întregi acolo. Ăsta e un motiv pentru care nu putem să onorăm toate solicitările. Din păcate, cred că şi colegului meu i-a fost fatal că nu a putut să ajungă la timp ambulanţa. Nu ştiu în cât timp au ajuns colegii la el”

Acuzațiile colegului ambulanțierului

Acesta a spus că nu ştie cum s-a infectat cu noul coronavirus colegul ambulanţier, dar crede că acesta a rămas acasă pentru că se temea să intre în spitalul Suceava, pentru că „acolo e dezastru”.

„Nu ştiu să vă spun de unde a luat, dar în cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă avem cam în jur de 50 confirmaţi şi încă 15 în izolare. Dintre cei confirmaţi sunt şi persoane internate care sunt mai grav, alţii au preferat să stea la domiciliu şi bănuiesc că şi colegul care a decedat tot aşa, se temea să intre în spital, că acolo e dezastru”, a mai spus Daniel Feher.

Potrivit acestuia, echipamentele de protecţie au existat şi există, însă, din păcate, unele au fost de proastă calitate: „În momentul în care le îmbrăcai se desfăceau, se rupeau în timpul transportului pacientului”.

Publicat: 09 apr. 2020, 09:01 Autor: Hermina Hagianu News
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă
×