Soprana Angela Gheorghiu, în vârstă de 55 de ani, a trecut peste mariajele eșuate și și-a găsit fericirea în brațele lui Mihai Ciortea, un bărbat care este mai tânăr decât ea cu peste 20 de ani.
Cu toate că diferența de vârstă este una mare, aceasta nu reprezintă un obstacol în calea iubirii lor, cei doi având o relație foarte frumoasă.
Mihai Ciortea este stomatolog și a reușit să o cucerească pe Angela Gheorghiu în 2013, după ce soprana reușise să încheie un mariaj nefericit, de 17 ani, alături de tenorul Roberto Alagna.
Mihai Ciortea era un fan înfocat al vocii sopranei și, ușor ușor, a reușit să treacă de la stadiul de fan la cel de iubit, iar de atunci cei doi sunt nedespărțiți la spectacole și în vacanță.
Angela Gheorghiu a declarat că povestea de dragoste dintre ea și iubitul ei a început timid, după câteva tatonări în toamna anului 2013.
„Pe Mihai l-am cunoscut la Royal Opera House în momentul cel mai trist al vieţii mele private, după mari dezamăgiri. El era un admirator de-al meu de o viaţă, şi un mare iubitor al muzicii clasice şi al teatrului. De un an îl vedeam împreună cu fratele lui geamăn şi cu părinţii lor după diferite spectacole prin Europa şi America. Admiratori înfocaţi, de mare clasă!
Desigur, nu a fost uşor să acceptăm că s-ar putea naşte o adevărată iubire între noi. Am înţeles amândoi ca doar o dragoste mare, onestă şi statornică ne poate face să trăim cu adevărat frumos. Şi asta este ceea ce simţim unul pentru celălalt”, a spus Angela Gheorghiu pentru Elle.
”Mihai este un bărbat frumos sub toate aspectele, parcă nici n-ar fi real. Un adevărat domn, cu un temperament, o cultură şi educaţie cum nu speram să mai găsesc vreodată. Este un tip de bărbat pe cale de dispariţie, cum îl tachinez uneori, e îngerul meu pe pământ. Familiile şi prietenii noştri ne adoră împreună şi suntem într-o armonie perfectă, un vis pe care îl trăiesc, în sfârşit, aievea”, a declarat ea.
Soprana Angela Gheorghiu a făcut dezvăluiri despre ultima sa căsnicie. Aceasta a recunoscut că a fost maltratată de fostul său soţ, tenorul Roberto Alagna. Ba mai mult, soprana a declarat că ”lecţiile de bună purtare” veneau chiar în faţa familiei lor.
”Aceasta este cea mai neagră pagină din povestea vieţii mele. Am fost foarte înţelegătoare cu Roberto în această chestiune. Pentru că în Franţa, unde locuieşte el, acest lucru ar fi o mare problemă. În viaţă, accepţi anumite lucruri din partea bărbatului tău. Dar eu nu am mai vrut să continui să trăiesc cu ideea că omul meu este violent” a spus Angela Gheorghiu.
Soprana a recunoscut că a fost avertizată şi de colegi, dar a mers mai departe: „Am divorţat de primul meu soţ pentru el. Când eşti îndrăgostit, eşti complet orb. Şi nu vrei să ştii nimic”.
Sursa foto: Mihai Ciortea Facebook