Angela Gheorghiu și iubitul tinerel își petrec vacanța într-un sat de poveste din Elveția

Publicat: 18 aug. 2021, 14:57 Autor: Maria Apostol Vedete

Angela Gheorghiu și iubitul tinerel își petrec vacanța într-un sat de poveste din Elveția. Lor li s-au alăturat și alți membri ai familiei, care s-au bucurat de împrejurimi și bunătățile unui sat de poveste. 

Angela Gheorghiu și iubitul petrec vacanța într-un sat din Elveția

Soprana Angela Gheorghiu a trecut de multa vreme peste eșecul unui mariaj despre care s-a vorbit multă vreme în spațiul public. Marea artistă și-a găsit fericirea în brațele unui bărbat cu 20 de ani mai tânăr decât ea, alături de care a petrecut, recent, o vacanță de vis în frumoasa Elveție.

Nu au fost singuri. Lor li s-au alăturat și alți membri ai familiei, iar împreună au explorat culmile unui sat de poveste.

Cine este iubitul Angelei Gheorghiu

Mihai Ciortea este stomatolog și a reușit să o cucerească pe Angela Gheorghiu în 2013, după ce soprana reușise să încheie un mariaj nefericit, de 17 ani, alături de tenorul Roberto Alagna.

Mihai Ciortea era un fan înfocat al vocii sopranei și, ușor ușor, a reușit să treacă de la stadiul de fan la cel de iubit, iar de atunci cei doi sunt nedespărțiți la spectacole și în vacanță.

Angela Gheorghiu a declarat că povestea de dragoste dintre ea și iubitul ei a început timid, după câteva tatonări în toamna anului 2013.

Pe Mihai l-am cunoscut la Royal Opera House în momentul cel mai trist al vieţii mele private, după mari dezamăgiri. El era un admirator de-al meu de o viaţă, şi un mare iubitor al muzicii clasice şi al teatrului. De un an îl vedeam împreună cu fratele lui geamăn şi cu părinţii lor după diferite spectacole prin Europa şi America. Admiratori înfocaţi, de mare clasă!

Desigur, nu a fost uşor să acceptăm că s-ar putea naşte o adevărată iubire între noi. Am înţeles amândoi ca doar o dragoste mare, onestă şi statornică ne poate face să trăim cu adevărat frumos. Şi asta este ceea ce simţim unul pentru celălalt”, a spus Angela Gheorghiu pentru Elle.

Mihai este un bărbat frumos sub toate aspectele, parcă nici n-ar fi real. Un adevărat domn, cu un temperament, o cultură şi educaţie cum nu speram să mai găsesc vreodată. Este un tip de bărbat pe cale de dispariţie, cum îl tachinez uneori, e îngerul meu pe pământ. Familiile şi prietenii noştri ne adoră împreună şi suntem într-o armonie perfectă, un vis pe care îl trăiesc, în sfârşit, aievea”, a declarat ea.

Angela Gheorghiu, maltratată de către fostul soț

Soprana Angela Gheorghiu a făcut dezvăluiri despre ultima sa căsnicie. Aceasta a recunoscut că a fost maltratată de fostul său soţ, tenorul Roberto Alagna. Ba mai mult, soprana a declarat că ”lecţiile de bună purtare” veneau chiar în faţa familiei lor.

Aceasta este cea mai neagră pagină din povestea vieţii mele. Am fost foarte înţelegătoare cu Roberto în această chestiune. Pentru că în Franţa, unde locuieşte el, acest lucru ar fi o mare problemă. În viaţă, accepţi anumite lucruri din partea bărbatului tău. Dar eu nu am mai vrut să continui să trăiesc cu ideea că omul meu este violent” a spus Angela Gheorghiu.

Soprana a recunoscut că a fost avertizată şi de colegi, dar a mers mai departe: „Am divorţat de primul meu soţ pentru el. Când eşti îndrăgostit, eşti complet orb. Şi nu vrei să ştii nimic”.

 

 

Publicat: 18 aug. 2021, 14:57 Autor: Maria Apostol Vedete
Pe aceeași temă