Christian Sabbagh, despre problemele fiului său. Micuțul suferă de autism: „Încercăm toate terapiile din lumea asta”

Publicat: 22 feb. 2024, 11:30 Autor: Loredana Dumitrașcu Vedete

Christian Sabbagh și soția sa, Iulia, se confruntă cu problemele pe care le presupune creșterea unui copilaș diagnosticat cu autism. 

Mezinul familiei a fost diagnosticat cu această tulburare, iar părinții fac eforturi pentru a-i oferi sprijinul și îngrijirea de care are nevoie. Astfel, au hotărât să îl înscrie la o grădiniță specială. Acolo unde există terapeuți specializați care îl vor ajuta pe cel mic.

Christian Sabbagh nu s-a ferit să vorbească deschis despre lupta grea și costisitoare pe care o implică creșterea unui copil cu autism.

Christian Sabbagh și-a înscris fiul la o grădiniță specială

„Încercăm toate terapiile din lumea asta. Geo este prioritar pentru noi, el este numărul unu pentru noi în acest moment. Este înscris la o grădiniță privată unde sunt specialiști. Terapeuți care se ocupă de recuperare și deja vedem rezultatele. Este o luptă grea și costisitoare, chiar dacă gradul lui de afectare este unul ușor. Copiii cu autism sunt speciali, au o sensibilitate aparte.

Părinților le-aș spune să nu renunțe, să caute soluții, să întrebe specialiști, să apeleze la ONG-uri, asociații care fac lucruri extraordinare. Să se informeze, să caute ajutor specializat, să comunice cu alți părinți aflați în aceeași situație. Și să identifice cele mai bune soluții pentru copilul lor”, a declarat Christian Sabbagh pentru viva.ro.

Băiețelul lui Christian Sabbagh, în vârstă de 4 ani, a fost diagnosticat cu TSA (Tulburare de Spectru Autist). Prezentatorul de la Kanal D a dezvăluit problemele de sănătate ale copilului său în emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai”.

Soția lui Christian Sabbagh a avut nevoie de terapie după diagnosticul fiului său

Iulia Sabbagh nu a primit bine diagnosticul fiului ei, însă a acceptat că are nevoie de ajutor și a realizat că este nevoie să fie ea bine, pentru a se putea ocupa cum trebuie de cel mic.

„Recunosc că am avut nevoie de consiliere psihologică să înțeleg că lucrul cel mai important este ca eu să fiu bine ca să-l fac bine și pe fiul meu. Am căutat ajutor pentru a mă vindeca mintal, pentru a avea puterea de a fi sprijinul copiilor mei. Indiferent de situațiile grele cu care am fost încercați”, a declarat Iulia Sabbagh, cu ceva timp în urmă, scrie demamici.ro.

Publicat: 22 feb. 2024, 11:30 Autor: Loredana Dumitrașcu Vedete
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București. A lucrat încă din 2009 la ProSport ca intern. În…...
Pe aceeași temă
×