Iulia și Christian Sabbagh au probleme serioase cu fiul lor cel mic, Geo. Micuțul a fost diagnosticat cu autism, cu ani în urmă, o veste care a lovit puternic familia. Soția jurnalistului a fost foarte afectată și a avut nevoie de consiliere psihologică pentru a face față acestei situații.
În ciuda dificultăților, cei doi nu s-au dat bătuți și au încercat să-i ofere fiului lor cele mai bune șanse prin înscrierea la o grădiniță specializată, unde terapeuți profesioniști lucrează foarte mult cu el.
Se pare că terapia băiețelului avansează destul de bine, dar, cu toate astea, soția lui Christian Sabbagh, Iulia, a vorbit despre cât de grea a fost, de-a lungul timpului, lupta cu diagnosticul fiului lor.
„Te-am căutat peste tot. În centre, în planuri, în fișe, în oameni care mi-au spus că știu ce e mai bine pentru tine. Am alergat disperată după ajutor, după soluții, după speranțe împachetate frumos în terapii standard și promisiuni goale. Mi s-a spus că „așa trebuie”. Că altfel nu te vei „dezvolta”. Că o oră pierdută e un viitor compromis. Și am crezut. Pentru că te iubesc și aș fi făcut orice să îți fie bine.
Dar în toată această goană… te-am pierdut puțin. Nu pe tine ca ființă, ci legătura noastră. Te-am dus dintr-un loc în altul, dintr-un program în altul, așteptând ca cineva să te „facă bine”. Să te schimbe. Să te aducă mai aproape de „normal”. Și tot ce ai primit în schimb a fost respingere. Când nu ai fost liniștit, au spus că ești prea agitat.
Când nu te-ai supus cerințelor lor, au spus că ești prea agresiv. Când nu ai zâmbit pe comandă, au spus că „nu colaborezi”. Și, încet-încet, te-au abandonat. Exact cei care promiteau că vor lupta alături de tine au plecat. Pentru că nu te-au putut controla. Pentru că tu nu erai o poveste frumoasă de pus pe site. Pentru că tu erai real și sincer. Dar atunci, Geo, m-am trezit. Te-am luat înapoi în brațe, de unde nu trebuia să te las niciodată”, a dezvăluit soția lui Christian Sabbagh.
Soția jurnalistului a vorbit și despre cât de dificil a fost drumul către recuperarea copilului.
„Și în acele clipe, fără fișe, fără metode, fără „progres evaluabil”, te-am descoperit cu adevărat! În ziua în care ai venit la mine cu puzzle-ul, nu pentru joc, ci pentru o îmbrățișare. În momentul în care ai ridicat ochii spre mine și mi-ai spus: Ajută-mă, mami. Atunci am înțeles că nu tu aveai nevoie să fii „salvat”. Ci eu aveam nevoie să învăț să TE VĂD. Să te ascult. Să te urmez. Să renunț la zgomotul din afară și să rămân cu tine, în liniștea noastră.
Pentru toți părinții care citesc asta și aleargă, disperați, dintr-un centru în altul: vă înțeleg. Vă țin în brațe cu gândul. Știu ce înseamnă să vrei să faci „tot ce trebuie”. Dar vă rog… opriți-vă o clipă. Uitați-vă în ochii copilului vostru. Luați-l în brațe. Stați cu el. Jucați-vă. Ascultați-l, chiar și când nu vorbește. Pentru că terapia nu e acolo unde scrie pe ușă „terapie”, ci acolo unde copilul se simte în siguranță, acceptat necondiționat!
Geo, tu m-ai învățat tot. M-ai învățat că iubirea nu se măsoară în ședințe. Că progresul real e în zâmbet, în apropiere, în încredere. M-ai învățat că TU ești bine așa cum ești. Iar eu, mama ta, sunt cea care a fost nevoită să se vindece de așteptări, de frică, de presiune. Te iubesc! Cu tot ce ești. Așa cum ești”, a mai transmis Iulia Sabbagh.
foto: social media