La distanță de niciun an de când s-a infectat prima oară, Celia a anunțat că a fost depistată cu noua formă de Covid. Chiar dacă simptomele nu sunt grave, artista rămâne îngrijorată, pentru că luna viitoare va naște!
A trecut prin Covid și nici măcar o clipă nu s-a gândit că, la distanță de nouă luni, istoria se va repeta. S-a întâmplat chiar la trecerea dintre ani, atunci când Celia a fost la Revelion, apoi urma să-și viziteze mama. O mamă pentru care a trecut prin emoții mari, atunci când toată familia a fost infectată. Așa că, precauție maximă, s-a gândit să-și facă un test.
”Am fost pe la Revelion și trebuia să mă duc la mami, iar eu pe mami era s-o pierd din cauza Covidului, anul trecut, când am avut toată familia… Am văzut că-mi curge un pic nasul. N-am avut niciun fel de simptom, nicio durere, absolut nimic. Trebuia să mă duc la mami ca să meargă Angelo la ziua unui băiețel, acolo, la Deva. Și zic «hai să-mi fac un test», am unele foarte bune…Dumnezeule, din prima când l-am făcut, două linii atât de clare… Iar aia roșie… Era așa de închisă, spre vișiniu. Mi-am zis: «Ce mă fac?» Un pic, dar un pic m-am panicat! Dar am avut un feeling, așa, că o să treacă repede. Dar, totuși, mă gândeam: «Sunt însărcinată, n-am voie să fac niciun tratament», aici îmi era stresul”, a povestit Celia. Mai multe detalii, pe CANCAN.RO.
Cântăreața Celia a trecut prin momente cumplite cu mama ei, după ce s-au infectat cu noul coronavirus. Artista a fost extrem de îngrijorată de starea de sănătate a mamei sale, deoarece a fost mult mai gravă decât a ei.
Celia a mărturisit că a fost la un pas să își piardă mama din cauza infecției cu virusul din China.
”Două zile n-am dormit deloc din disperarea de a o pierde pe mama. Aveam impresia că trăiesc într-un film. Am stat două săptămâni și două zile în spital. I-au pus o perfuzie încât să-i țină inima stabilă, și după ce s-a terminat perfuzia la jumătate de oră a început din nou fibrilațiile, o rugam și o imploram din inimă. Ea chiar se chinuia, nu și-ar fi dorit să plece. A fost la un pas de moarte”, a spus Celia.