Premierul României, Florin Cîțu, a făcut o serie de declarații referitoare la economia țării, lockdown, situația pandemică în care ne aflăm, dar și despre perioada care va urma.
Florin Cîțu a luat parte la videoconferinţa „Bursa în anul crizei sanitare şi al incertitudinilor economice” și a vorbit despre situația pandemică în care ne aflăm, modul în care economia țării va fi afectată, dar și despre dorința de a nu fi declarată, din nou, stare de urgență în România.
„Imediat după lockdown, am spus că nu mai doresc lockdown, că putem avea o economie deschisă și să luptăm și cu pandemia. Până acum am reușit. Ai nevoie de economie sănătoasă, de resurse, pentru a avea oameni sănătoși, pentru a avea și paturi ATI, și medicamente, și să plătești medicii, să le dai sporuri în situații dificile, dar ai nevoie și de oameni sănătoși pentru o economie puternică.
Uitându-ne la anul acesta şi la ce urmează, ideea este ce vrem noi şi ce vrea această coaliţie de la această economie. Şi, din punctul meu de vedere, este momentul să facem tranziţia, şi trebuie să o facem rapid, către o economie competitivă, digitalizată, care promovează know-how, o economie modernă. Acum trebuie să facem tranziţia şi trebuie să facem tranziţia rapid, trebuie să o facem în patru ani de zile.
Deci, asta este provocarea pentru noi, pentru că, vă spun, fără o economie puternică, o economie care să fie competitivă în UE, dar şi la nivel global, restul, tot ceea ce auzim în spaţiul public, reprezintă doar promisiuni populiste. Şi vreau, de asta, să fie foarte clar, din punctul meu de vedere, tot ceea ce facem noi prin actul de guvernare trebuie să aibă ca rezultat o economie puternică, o economie competitivă, o economie care să stea pe picioarele ei”, a spus Premierul, arată Digi24.
„Nu s-a mai întâmplat niciodată să se întoarcă evaluarea unei perspective atât de rapid, după numai un an de zile. Asta arată foarte clar că ceea ce am promis şi unele lucruri le-am făcut, dar ceea ce am pus pe hârtie este credibil. Asta este cel mai important, arătăm că vrem să facem lucrurile acestea şi le-am pus într-un mod credibil.
Vreau să revenim la normalitate, știu ce potențial are această economie când revenim la normalitate.
Dacă am reușit în condițiile îngrozitoare de anul trecut și acum să avem performanțe economice, vă dați seama ce poate face această economie după ce vom reveni la normalitate? Trebuie să profităm de acest lucru şi să ne uităm, din partea noastră, care au fost barierele din cauza cărora, până acum, investitorii au ocolit România. Eu am câteva idei.
În modul în care noi tratăm proprietatea privată, de exemplu, numărul de autorizaţii, timpul pe care trebuie să-l aştepţi până vin autorizaţiile. Sunt lucruri care sunt importante, dar cred că dacă noi clarificăm pentru investitorii străini că proprietatea privată în România este garantată şi nu există riscuri cred că vom face o mare diferenţă în perioada următoare”, a afirmat Florin Cîţu.
sursă foto: Pixabay