Invitat în cadrul emisiunii ”Punctul de întâlnire„ la Antena 3, Raed Arafat, Șeful DSU, a vorbit despre ce ar putea să se întâmple în preajma sărbătorilor pascale. Oficialul susține că intenția ar fi ca lumea să meargă la slujba de Înviere, însă până în acest moment „concluzii nu sunt trase exact”.
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a spus că intenția de Paște este ca oamenii să meargă la slujba de Înviere și ”să nu fie restricții în acest sens”. Până în acest moment nu s-a luat o anumită hotărâre.
„Cred că toată lumea a auzit ce a zis și președintele, și știu că și premierul a zis, că intenția este ca de Paște lumea să meargă la Înviere și să nu fie restricții în acest sens. Dar, concluzii nu sunt trase exact, cum va fi, ce va fi, pentru că urmează discuții și întâlniri între toți reprezentanții cultelor și bineînțeles la nivel guvernamental va fi prim-ministrul, voi participa și eu.
Concluziile vor fi trase după aceste discuții și, cu siguranță, le va anunța domnul prim-ministru. În acest mod se va lucra în următoarele două zile. Sunt convins că se va clarifica situația, iar cei care încearcă să pornească în oameni ideea că nu li se va permite, nu va fi posibil și încep de acum, când mai este o lună, cu astfel de știri false în final trebuie lăsați la o parte și așteptate comunicările oficiale care ies din partea autorităților”, a spus Raed Arafat.
Noua variantă a coronavirusului cu o dublă mutație a apărut în India, iar anunțul a fost făcut de Ministerul Educației. În ultima perioadă, India a înregistrat cele mai mari valori zilnice la bilanț în cazuri numărului de persoane infectate cu noul coronavirus și decese, arată Adevărul.ro.
Mutațiile s-au evidențiat mai ales în statul indian Maharashtra, unde au fost făcute analize ale genomului de la mai multe probe. Oficialul a spus că există ”variants of concern” (VOC). Tulpinile „nu au fost detectate într-un număr suficient de mare pentru a stabili o relaţie directă sau pentru a explica creşterea rapidă a numărului de cazuri în unele state”.
Sursă foto: Pixabay