EXCLUSIV | Ce se întâmplă cu familia lui Ilan Laufer în urma accidentului rutier din Câmpina! Cum sunt gemenii cuplului: “Ne-am plimbat prin trei spitale”

Publicat: 28 aug. 2023, 08:52 Autor: Dora Bazavan Vedete

Familia Laufer, Ilan și Alina, alături de cei doi copii ai lor, gemenii de aproape 3 ani, Davina și Nathaniel, au trecut ieri prin sperietura vieții lor. 

În municipiul Câmpina, judeţul Prahova, a avut loc un accident rutier în urma căruia mașina fostul ministru pentru Mediul de Afaceri, Ilan Laufer, s-a izbit de un copac, în afara părții carosabile. Și mai apoi de un alt autoturism, pe care încerca să îl evite. Din păcate, a fost o sperietură zdravănă pentru toți membri familiei care au ajuns la spital, cu mic cu mare. Cel mai grav a fost accidentat a fost mezinul familiei, Nathaniel. Care se pare că este acum în afara oricărui pericol după cum chiar tatăl său, Ilan Laufer a mărturisit azi.

Ce se întâmplă cu familia lui Ilan Laufer în urma accidentului rutier din Câmpina!

“Vă mulțumesc tuturor pentru mesajele de susținere și pentru rugăciunile direcționate către sănătatea familiei mele, au contat enorm! Azi am primit o veste extraordinară de la doctori, Nathaniel se află în afara oricărui pericol. Mititelul a fost cel mai rău accidentat dintre noi toți, a suferit fracturi la nivelul fetei și lovituri grave la cap.

Noi am “scăpat” cu sternul și câteva coaste fisurate și contuzionate, lovituri la mâini și la picioare, dar suntem cât se poate de ok, după un asemenea accident.

Mulțumesc personalului de pe ambulanță și celor din spital care au grijă de mine și de familia mea. Vouă vă mulțumesc încă o dată că îmi sunteți alături!”, au fost declarații de azi ale omului de afaceri Ilan Laufer, însoțite de câteva poze cu băiețelul Nathaniel, de după accident, de la spital.

Cum sunt gemenii cuplului

Familia Laufer a tras ieri o sperietură groaznică și speră ca gemenii lor să fie bine și să nu rămână cu traume sau alte sperieturi în urma acestui accident.

“Da, suntem la spital! Ne-am plimbat prin trei spitale astăzi (n.r.: ieri). Acum suntem la Marie Curie internați până mâine. Davina este ok, nu are nimic. Nathaniel are nasul spart,  are piramida nazală spartă dar bine că nu are mandibula luxată, cum credeam.  

Mâine (n.r.: azi) mergem să îi mai facem o radiografie maxilo-facială. Nu a fost vina lui Ilan, nu a fost vina noastră, ne-a tăiat cineva calea, venea din sensul opus și nu s-a asigurat. Pe mine mă doare sternul destul de rău de la centură și piciorul. Ilan e puțin mai rău decât mine. Ne-au amețit rău de tot și centura și airbagurile și toate. Mașina e făcută praf în stâlp! Ilan s-a dus acasă, eu am rămas cu copiii la spital…”, ne-a mărturisit aseară pentru Ciao.ro, Alina Laufer.

Au sărbătorit 10 ani de căsnicie

Acum două săptămâni, Ilan și Alina Laufer au fost super fericiți! Cuplul a sărbătorit 10 ani de căsnicie și aniversarea omului de afaceri Ilan Laufer, care a împlinit 40 de ani, schimbând astfel prefixul și declarându-se atunci super fericit și împlinit alături de familia lui frumoasă.

Publicat: 28 aug. 2023, 08:52 Autor: Dora Bazavan Vedete
Am terminat Facultatea de Filosofie și Jurnalism din cadrul Universității "Spiru Haret" și mi-am dorit întotdeauna să profesez în acest…...
Pe aceeași temă