Alina Laufer a luptat mult pentru a avea copii! Povestea tristă și completă a gemenilor: „Erau atât de ușori, îmi încăpeau într-o palmă”

Publicat: 04 mart. 2023, 11:30 Autor: Camelia Vedete

Alina Laufer a luptat mult pentru a avea copii! Povestea tristă și completă a gemenilor: „Erau atât de ușori, îmi încăpeau într-o palmă”.

Alina Laufer este una dintre mămicile din showbiz pentru care maternitatea nu a venit deloc cu ușurință. Iar atunci când credea că a scăpat de ce era mai greu, momentul nașterii avea să-i mai dea o lecție.

Un alt moment de cotitură a fost nașterea lor prematură, la 29 de săptămâni

Alina Laufer: Perioada nașterii a fost și ea una dificilă, însă nici acolo nu mi-am pierdut speranța. Am rămas pozitivă, am avut încredere în medici.
Eu am născut cu doamna doctor Comandașu, la Maternitatea Giulești, iar neonatologul lor a fost dna doctor Tocariu, niște medici deosebiți care mi-au spus exact care e situația, nu mi-au vândut speranțe deșarte.

Eu îmi spuneam că nu am așteptat 10 ani să rămân însărcinată și nu o să mă lase Dumnezeu într-un moment ca acela. Am stat 2 luni în spital, pe care nu le regret deloc. Aș fi stat și 1 an dacă era nevoie, pentru copiii mei. A fost o experiență pentru mine, chiar am rămas în relație de prietenie cu celelalte mame de prematuri care erau și ele internate cu bebelușii lor.

Ce ai simțit când ți-ai văzut bebelușii? Vulnerabilitatea lor ți-a dat putere?

Alina Laufer: Mi-a venit puțin să plâng când i-am văzut prima dată în salonul de Terapie Intensivă. Erau atât de ușori, îmi încăpeau într-o palmă…dar nu am plâns, nu voiam să mă simtă plângând. Dar da, erau foarte, foarte mici, a spus Alina Laufer pentru demamici.ro.

Viața cu gemeni nu este ușoară, dar Alina Laufer știe cum să-și mențină energia

Ești una din mămicile eroine, să spunem… ai stat atât de mult în spital cu copiii…

Asta n-a fost neapărat problema, crede-mă, la cât mi-am dorit copiii ăștia aș fi stat mult mai mult. Nu am avut nici depresie postnatală. O fi firea mea mai pozitivă și trec altfel peste lucruri. Fie mi-am dorit foarte mult să am copiii… dar n-am timp de depresii. Daca mă apucă ceva, vreo depresie, mă apuc și fac puțină ordine prin casă și-mi trece.

 Îți mai dorești copii?

Da, aș mai face, dar nu 2 odată. A fost destul de greu, pentru ei în primul rând. Și acum, recunosc, că și pentru noi a fost greu. După ce i-am născut, când erau bebeluși, a fost destul de complicat… Vorba lui Ilan, nu faci totul la dublu, faci la puterea a doua. Este la pătrat. Totul este mult mai greu. Nici nu vreau să-mi închipui cum este cu tripleți. Citește tot interviul pe ciao.ro.

Publicat: 04 mart. 2023, 11:30 Autor: Camelia Vedete
Autor: Camelia
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București. A lucrat încă din 2009 la ProSport ca intern. In…...
Pe aceeași temă