Ce nu știai despre Nina Iliescu, soția fostului președinte al României. Ce pensie are fosta primă doamnă

Publicat: 27 mai 2021, 08:30 Autor: Elena Vedete

Nina Iliescu, soția fostului președinte al țării, Ion Iliescu a decisă să rămână într-un con de umbră în ceea ce privește aparițiile publice, publicul român știind extrem de puține lucruri despre cea care a fost prima doamnă a României timp de mai bine de un deceniu. Cum ar fi acela că nu a renunțat deloc la cochetărie, deși a împlinit 91 de ani! Este clienta fidelă a saloanelor de înfrumuseţare pe care le vizitează periodic, însoțită, evident, de un angajat SPP. 

Fosta primă doamnă a ţării a stârnit mereu curiozităţi. Mai ales datorită faptului că a ales o viaţă liniştită, în umbra lui Ion Iliescu. Cel care a avut mereu vorbe frumoase despre soţia lui atunci când a fost întrebat. Un interes major a fost acela de ce fostul cuplu prezidenţial nu a făcut un copil. „Chiar ne-am dorit, dar nu a fost să fie… Soţia mea a avut trei sarcini toxice, iar după aceea nu s-a mai putut”, a povestit Ion Iliescu într-un interviu mai vechi.

Ce pensie are Nina Iliescu

Deși a ales să își petreacă viața în umbra soțului său, Nina Iliescu a explicat, în anul 2019, ce pensie ia lună de lună de la statul român.

„Intervin foarte rar în spațiul public. Discreția a fost alegerea mea. Dacă fac asta acum, este pentru că mă simt obligată cu o explicație colegilor mei de muncă, atâția câți mai sunt în viață… Nu, pensia mea nu a crescut ca în povești, ci s-a mărit, conform legii, în ultimii zece ani, până la o sumă lunară care depășește cu puțin 2000 de lei. Colegii mei n-au a se minuna”, spunea acum un an Nina Iliescu.

Nina a lucrat foarte mulți ani ca inginer. Aceasta a fost cercetător științific în domeniul coroziunii metalelor, scrie Libertatea.  Un inginer specializat în coroziunea metalelor trebuie să știe care sunt cauzele pentru care ruginește fierul și să distingă din cele trei tipuri de erodare (chimică, petrochimică și electrochimică). Mai mult de atât, este cel de la care trebuie să pornească rezolvarea unei probleme care, pe termen lung, poate cauza necazuri adevărate în infrastructura de țevi subterane, de pildă, care transportă apa caldă sau gaz.

Cine este Nina Iliescu

Elena „Nina” Iliescu s-a născut pe 4 martie 1930. L-a cunoscut pe Ion Iliescu la numai 18 ani. La 21 a decis că el este bărbatul cu care îi este menit să rămână. Chiar și în ciuda spuselor mamei ei, care credea că fiica ei este, totuși, prea tânără ca să se mărite.

„Am avut anii aceia de studenție împreună, la Moscova, asta ne-a consolidat relația afectivă. După terminarea celui de-al doilea an de studenție, pe 21 iulie 1951 ne-am căsătorit, fiind studenți. A fost o nuntă foarte modestă. Pe vremea aceea nu aveam bani și nu ne puteam permite ce se întâmplă acum cu nunțile acestea. Am mers împreună cu familia, două mame și două mătuși și ne-am căsătorit”, povestea fostul președinte în urmă cu câțiva ani.

“E o femeie foarte puternică. De la început mi-a spus: eu rămân alături de ține în orice împrejurări. Dar să n-ai pretenția că eu să fiu prezența la probleme de protocol”, spunea Ion Iliescu.

Sursa foto: Arhiva Ciao

 

 

Publicat: 27 mai 2021, 08:30 Autor: Elena Vedete
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă