Ce meserie are, de fapt, Turcu de la Puterea Dragostei. Foarte puțini știu ce face atunci când nu apare la Kanal D

Publicat: 29 feb. 2020, 17:00 Autor: Ionita Nicoleta General
Ce meserie are, de fapt, Turcu de la Puterea Dragostei. Foarte puțini știu ce face atunci când nu apare la Kanal D

Alex Turcu, unul dintre cei șase bărbați care participă în sezonul al doilea al emisiunii Puterea Dragostei, a atras deja atenția fetelor cu fizicul său impresionant. Puțină lume știe însă cu ce se ocupa acesta înainte de a intra în show-ul matrimonial de la Kanal D.

Alex Turcu, însoțitor de bord

Puterea Dragostei este una dintre cele mai urmărite emisiuni de la Kanal D. Primul sezon s-a terminat în luna iulie a anului trecut și audiențele au arătat că show-ul a prins extrem de bine la public. Astfel că șefii de la Kanal D nu au stat prea mult pe gânduri și au început repede filmările pentru sezonul al doilea al emisiunii matrimoniale.

Șase băieți și șase fete s-au înscris în concurs, în încercarea de a-și găsi sufletul pereche. Alex Turcu este unul dintre bărbații care au acceptat provocarea. A intrat în casă, cu speranța că la finalul emisiunii va câștiga marele premiu, dar mai ales că va întâlni o femeie cu care să se înțeleagă din toate punctele de vedere. La 21 de ani, Alex este extrem de hotărât. Știe deja ce calități trebuie să aibă femeia ideală. Nu-i plac persoanele geloase și invidioase, dar în schimb și-ar dori să găsească o femeie optimistă, disciplinată și cu multă încredere în sine.

Alex Turcu are 21 de ani și este însoțitor de bord

Tânărul din Bacău a venit în București pentru a-și termina studiile superioare, dar are deja o meserie cât se poate de atractivă. Este însoțitor de zbor. Acest job i se potrivește perfect, ținând cont de faptul că poate călători în toată lumea la cei 21 de ani ai săi. În plus, un însoțitor de bord beneficiază și de un salariu destul de motivant.

Turcu, schimbare radicală de look

Dacă acum este imposibil să treacă neobservat pe lângă reprezentantele sexului frumos, în urmă cu doar câțiva ani, când era doar un puști, Alex Turcu arăta total diferit. Între timp s-a apucat de sport și orele pretrecute în sală și-au pus amprenta asupra fizicului său. Acesta are un corp foarte bine lucrat. În plus, Alex a optat și pentru o nouă freză, care i se potrivește mult mai bine.

Așa arată acum Alex Turcu, de la Puterea Dragostei

Acum 4 ani, acesta avea părul vopsit cu șuvițe blonde, era bărbierit și stilul vestimentar era complet diferit față de momentul actual. Trebuie să ținem totuși cont că atunci avea doar 17 ani și cu siguranță nu-și găsise încă un stil care să i se potrivească.

Așa arăta Alex Turcu acum 4 ani

Rămâne de văzut dacă Alex Turcu va ieși învingător în emisiunea ”Puterea Dragostei” și dacă va pleca acasă cu premiul cel mare, în valoare de 10.000 de euro. Primul sezon al show-ului a fost câștigat de Bogdan Mocanu și Bianca Comănici.

Publicat: 29 feb. 2020, 17:00 Autor: Ionita Nicoleta General
Pe aceeași temă
×