Fiul lui Ion Dolănescu este impresionat de drama oamenilor din Ucraina, care au fugit din calea războiului și nu au unde locui acum. Dragoș Dolănescu a mărturisit că poate oferi cazare pentru câțiva sinistrați.
Autoritățile române s-au pregătit să primească circa 500.000 de refugiați din Ucraina. Dragoș Dolănescu își oferă și el solidaritatea în astfel de momente. El spune că este pregătit să ajute cu locuri de cazare în vila de la Sinaia, pe care a moștenit-o de la tatăl său.
„Dacă a început războiul, cu siguranță vor fi și mulți refugiați de război. Aștept refugiații de război din Ucraina, la vila din Sinaia! Le pun la dispoziție casa moștenită de la tatăl meu, pentru acești oameni. Tata m-a învățat să fiu solidar cu oamenii, la nevoie.
În următoarea situație, foarte multă lume va pleca din țară, pentru a fugi de ruși și de război. Poporul român a fost dintotdeauna un opor primitor. Să le dea o mână de ajutor acestor oameni, pentru că, altfel, vor muri în mâna rușilor”, a declarat fiul lui Ion Dolănescu pentru click.ro.
Fiul cel mic al lui Ion Dolănescu, deputat în Costa Rica din 2018, susține că s-a vaccinat de cinci ori pentru a demonstra că vaccinul nu are efecte negative asupra sănătății sale. Acesta spune că nu este adeptul vaccinării obligatorii.
Se pare că atât Dragoș Dolănescu, cât și membrii familiei sale, au făcut boala COVID-19.
„Toată familia a avut coronavirus. Primul care a luat virusul a fost Ion, care ne-a dat la toți. A fost ca o răceală puternică. Am stat 14 zile în casă. Eu mi-am făcut cinci vaccinuri în SUA și Costa Rica.
Știi că eu merg mult la Miami și mi-am făcut acolo vaccinul Johnson&Johnson, apoi m-am imunizat cu Pfizer. La ceva timp am făcut în Costa Rica și vaccinul de la AstraZeneca. Am vrut să le fac pe toate, să arăt că nu se întâmplă nimic cu mine. Toată familia și-a făcut vaccinul, mai puțin Darius, fiul meu cel mic, care a împlinit 11 ani”, a declarat Dragoș Dolănescu pentru aceeași sursă.