Ce a putut să pățească Gabriela Cristea chiar de ziua ei de nume. A făcut totul public: ”Ce să facem? Mergem mai departe”

Publicat: 09 nov. 2023, 10:22 Autor: Alina Nistor Vedete

Gabriela Cristea și-a serbat miercuri, 8 noiembrie, ziua de nume. Doar că soția lui Tavi Clonda s-a trezit dis-de-dimineață cu un ”cadou” mai puțin plăcut. 

A fost zi de sărbătoare în familia Gabrielei Cristea! Prezentatoarea de la Antena Stars a petrecut alături de familie, dar și de colegii ei de ziua ei de nume. Bineînțeles, la primele ore ale dimineții, Tavi Clonda și-a surprins soția cu un buchet superb de flori.

Doar că, imediat după, vedeta s-a uitat în oglindă și a avut parte de un alt ”cadou”. Soția lui Tavi Clonda s-a trezit cu un ulcior la ochi, iar situația nu părea să fie deloc bună, având în vedere că inflamația părea să se extindă.

„Ce am primit de ziua mea? Un ulcior! Ia uitați ce am la ochi, așa m-am trezit de dimineață, cu ochiul lipit și cam asta este situația. Am pus un pic de unguent cu antibiotic acum și sper să se rezolve, deși situația s-a înrăutățit, ca să zic așa, pentru că acum mi se lipește și ochiul de la crema aia, dar asta este, ce să facem, mergem mai departe.

Important este să avem o zi bună, să ne simțim bine și să ne petrecem. Nu știu însă ce o să fac eu.(…) Cum fac eu să nu se umfle mai tare, că diseară am emisiune și chiar și azi a trebuit să fac o înregistrare”, a povestit Gabriela Cristea, pe contul ei personal de Facebook.

Vedeta a reușit, însă, să gestioneze situația. Ce-i drept… a ajutat-o și machiajul profesional, dar a reușit să fie fresh înainte de a intra pe platourile de filmare. Iar apoi a avut parte de un moment fabulos! Chiar înainte de finalul emisiunii pe care o prezintă la Antena Stars, Gabriela Cristea a avut parte de o surpriză neașteptată din partea colegilor care i-au adus un tort și i-au urat toate cele bune.

Tavi Clonda a aflat salariul Gabrielei Cristea abia după ce i-a devenit soț

Sunt împreună de zece ani, au împreună două fetițe adorabile și se iubesc necondiționat. Tavi Clonda și Gabriela Cristea au reușit, de-a lungul timpului, să treacă peste orice obstacol și au o relație specială. Recent, în cadrul podcast-ului lui Cătălin Măruță, prezentatoarea de la Antena Stars și-a deschis sufletul și a făcut mai multe dezvăluiri despre Marcel Toader, dar și despre momentul în care l-a cunoscut pe actualul soț.

Vedeta a dezvăluit că pe vremea în care muncea la Kanal D a reușit să strângă o sumă colosală: 1 milion de euro! Bani pe care, din păcate, ar fi pus mâna Marcel Toader și i-a tocat pe toți. Motiv pentru care în momentul în care a început o relație cu Tavi Clonda, Gabriela Cristea și-a luat măsuri de precauție.

Tavi Clonda n-a știut ce salariu are Gabriela Cristea! Vedeta i-a dezvăluit partenerului ei ce sumă câștigă lunar abia în momentul în care au devenit soț și soție.  Artistul a aflat întâmplător, când prezentatoarea TV mergea la o renegociere de contract.

„Vorbim despre carierele noastre, dar nu ne punem niciodată pile. Ne sfătuim. În același timp, el este un pic mai naiv decât mine, dar eu și mai «rodată». Îmi aduc aminte că el a aflat câți bani câștig eu cam după… eram deja căsătoriți. Eram căsătoriți și el nu știa cât câștig eu. Și ce crezi?! A aflat întâmplător, pentru că eu trebuia să mă duc la o renegociere. Eu nu sunt cu negocierea, că nu mă pricep.

Eram emoționată și el atunci a întrebat «dar tu te duci să negociezi?» și eu i-am zis «logic, că la fiecare… se face o renegociere, că salariul se poate duce în sus sau în jos în funcție de performanțele pe e care le ai». «Păi ție nu îți dă cât trebuie?». I-am zis că e foarte naiv. Dacă ar fi să îmi dea ei după cât vor ei… nu mi-ar da mai nimic și mi-ar mai lua niște bani din portofel. Atunci a aflat cât câștig”, a dezvăluit vedeta în podcasul lui Cătălin Măruță.

SURSA FOTO: Instagram

Publicat: 09 nov. 2023, 10:22 Autor: Alina Nistor Vedete
Absolventă a Facultății de Filozofie și Știinte Politice, Master în Marketing politic și Comunicare. Redactor și reporter la Antena Stars,…...
Pe aceeași temă
×