Câți bani câștigă acum Dorian Popa din YouTube: ”Fac aproape o casă din vizualizări”

Publicat: 02 feb. 2022, 11:53 Autor: Maria Apostol Vedete

Probabil cel mai prolific vlogger din România, Dorian Popa a adunat peste 2 milioane de abonați pe YouTube, iar veniturile din asta i-au permis să se dezvolte o afacere imobiliară care îi va asigura viitorul. 

Dorian Popa are peste 2,3 milioane de urmăritori pe Instagram și o audiență de peste două milioane de fani pe Youtube. Cel mai nou proiect al său pare să ia cu asalt toate platformele sociale pe care artistul le gestionează. Fapt ce aduce notorietate business-ului pe care vedeta îl conduce.

Dorian Popa recunoaște că expunerea pe care și-a creat-o l-a ajutat la amortizarea investiției, una dintre casele construite până acum fiind compensată deja de monetizarea din Youtube. Ofertele nu au întârziat să apară! Artistul declară că nu a luat încă o decizie cu privire la “soarta” construcțiilor, însă motivația clădirii unui business propriu a fost una clară: teama de efemeritate.

Dan Negru, fostul coleg al lui Dorian Popa de la Antena 1 pare să fi constituit și un model de business pentru artist, prezentatorul fiind cel care a încercat să îl îndrume în domeniul imobiliar pe Dorian.

“Fac aproape o casă din vizualizări! O casă nu la preț de vânzare, la preț de construcție, tot e bine! Dacă eram pe monetizarea de afară, nici nu le mai vindeam! Le închiriam, aveam venit pasiv, chiar asta spunea colegul și bunul prieten Dan Negru”, a declarat Dorian Popa. Mai multe detalii pe CANCAN.RO.

La ce avere aspiră Dorian Popa

Cum își proiectează Dorian Popa viitorul și câte milioane de euro crede că va avea în conturi peste cinci ani?

Sincer, cred că este mai puțin relevant cu câte milioane de euro voi fi în cont! Un lucru e cert! Dacă voi fi cel puțin la fel de fericit, dacă nu chiar mai fericit și mai împlinit cu deciziile pe care le-am luat în viață,  mai bine nici că se va putea. Dar dacă vrei să fiu așa sincer până la capăt, că până la urmă nu mi-e rușine, 5 ani  – 10 milioane.

Dacă peste 5 ani am 10 milioane cash.. Nu toată averea, 10 milioane cash și cu tot cu bunuri… Între 15-20, eu zic că am scos untul și am prețuit și exploatat ce mi-a dat Dumnezeu! Pentru că Dumnezeu îți dă dar nu îți bagă în buzunar!”, a mai precizat vloggerul.

Publicat: 02 feb. 2022, 11:53 Autor: Maria Apostol Vedete
Pe aceeași temă