Surse spun că în Municipiul București există posibilitatea să se ia o altă măsură în pandemie. Este vorba despre limitarea circulației de noapte, cu o oră mai devreme.
Guvernul ar fi pregătit să ia în calcul o modificare a unei reguli în pandemia de coronavirus, după ce numărul de cazuri se află pe o pantă ascendentă. Potrivit Digi24, surse guvernamentale spus că ar urma să se modifice ora de la care se aplică restricțiile de circulație pe timp de noapte. Astfel că, circulația în afara casei ar putea fi interzisă de la ora 22, în loc de ora 23. Și ora la care pot funcționa restaurantele va fi modificată.
Întrebat, luni, dacă Guvernul ia în calcul restricții mai dure, ministrul a răspuns: „Vom analiza situația, vom vedea evoluția și, în funcție de evoluția situației, vom veni cu măsuri. În acest moment sunt măsurile pe care le avem, pe acestea le implementăm”, a spus ministrul Florin Cîțu.
Din data de 8 martie 2021, Municipiul București a intrat în scenariul roșu, după ce numărul de cazuri de infectări cu noul coronavirus a crescut. Astfel că, restaurantele, cafenele au fost închise în interior, din hoteluri, pensiuni, dar și alte unități de cazare. De asemenea au fost închise și barurile, discotecile și cluburile. Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați din domniul jocurilor de noroc (excepție fac agențiile LOTO) este interzisă.
Cinematografele, teatrele, sălile de concerte (+ drive-in), spectacolele în aer liber, concerte, festivalurile publice / private și alte evenimente culturale sunt interzise, arată Antena 3.
În ultimele 24 de ore au fost raportate 3.288 de cazuri noi de COVID-19, din 18.175 de teste efectuate. Alți 46 români au murit după ce s-au infectat cu coronavirus. La ATI sunt 1093 de pacienți.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 6.172.074 de teste RT-PCR și 356.196 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 13.079 de teste RT-PCR (7.378 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 5.701 la cerere) și 5.096 de teste rapide antigenice.
Pe teritoriul României, 47.069 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 13.771 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 50.503 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 114 persoane.
Sursă foto: Pixabay