Călin Geambașu a ”detonat” un alt scandal în familie. Ce acuzații îi aduce tatălui său

Publicat: 07 nov. 2021, 10:43 Autor: Maria Apostol Vedete

Călin și Petre Geambașu sunt protagoniștii mai multor dispute purtate în public! Acum, de ziua tatălui său, Călin iese, din nou, la „atac” și spune tot ce are pe suflet.

Petre Geambașu, în vârstă de 78 de ani, are în spate o carieră de peste cinci decenii, însă, pentru fiul său, nu pare suficient. Acum, Călin Geambașu îl „desființează” pe tatăl său. Sub pretextul unor „urări” făcute cu ocazia zilei de naștere, artistul este mai acid ca niciodată.

”Tatăl meu s-a ratat ca bunic”

„Îmi e greu să-mi văd tatăl sugrumat de orgolii și cum nu se trezește la realitate nici în ceasul cu numărul…78. Indiferent de câte pârghii spre normalitate i-am întins. Dacă, din păcate, e cunoscut faptul că tatăl meu s-a ratat ca bunic. Printr-o totală pasivitate în raport cu unicul nepot. Măcar pe plan profesional îi doresc să se lecuiască de aparențe și impostură.

La bătrânețe, găsim acele puține șanse de înțelepciune și demnitate pe care oamenii le au în anii târzii ai vieții, și anume, gesturile asumate. Va fi iertat, chiar dacă a înșelat mulți oameni. Decât să fie măcinat de invidie la adresa mea și să manifeste intrigi total nespecifice unui părinte, mai bine mi-ar urma urările și îi garantez că se va simți împlinit. Chiar dacă îi va fi greu la început, fiindcă zidul orgoliului personal și vanitatea închipuită îi vor fi cele mai mari obstacole”, a declarat Călin Geambașu. Mai multe detalii, pe CANCAN.RO.

Călin Geambașu își acuză tatăl că l-ar fi bătut

Călin Geambașu a fost bătut de tatăl lui, Petre. Altercația a avut loc în urmă cu mulți ani, când artistul avea 18 ani. Petre Geambașu s-a supărat pe fiul lui dintr-un motiv stupid. Călin asculta muzica lui Freddie Mercury și a trupei Queen. Furios, tatăl i-a dat un pumn în față!

„Pentru EL mi-a dat cu pumnul în față NERO (tata), când aveam deja 18 ani, dar nu îmi pare rău deloc. Mai ales că am și ripostat. Am învățat de la Freddie mai multe decât am putut culege o viață întreagă de la ăla care nu are măcar o creație care să rămână în urma lui. Nu știe să facă nimic în studio mai mult decât să aprindă lumina, dar se crede „maestru”…”, a declarat Călin Geambașu în urmă cu mai mult timp.

Publicat: 07 nov. 2021, 10:43 Autor: Maria Apostol Vedete
Pe aceeași temă