În fiecare an, pe 20 iulie, Biserica îl pomenește pe Sfântul Ilie. Puțină lume știe însă cine a fost acesta și de ce este considerat unul dintre cei mai importanți proroci din Vechiul Testament.
20 iulie 2022 ce nu ai voie să faci de Sfântul Ilie. Sfântul Ilie s-a născut în Israel cu mai mult de 800 de ani înainte de Hristos și încă de la o vârstă fragedă s-a dedicat vieții creștine. Tatăl său, Sovac din Tesvi, era preot. Chiar de la naștere, Sfântul Ilie a fost unul dintre oamenii aleși să ducă mai departe poruncile lui Dumnezeu.
Tatăl său a văzut cum mai mulți oameni îmbrăcați în alb complet l-au înveșmântat pe Sfântul Ilie în scutece de foc și i-au dat să mănânce o flacără. Prorocul a trăit în vremea în care domnea regele Ahab, care era păgân și îl idolatriza pe Baal. Sfântul Ilie fost desemnat de către Dumnezeu să-i întoarcă pe oameni la credință.
Tocmai de aceea, Sfântul Ilie a pornit o secetă cumplită, care a dus la moartea oamenilor și a animalelor. Izvoarele au secat și pământul nu mai dădea roade. Dumnezeu i-a poruncit Prorocului să plece din Israel și să se retragă la râul de Chorrath. Care era dincolo de Iordan. Acolo, sfântul se hrănea cu mâncarea adusă de corbi și bea apă din cascadă.
20 iulie 2022 ce nu ai voie să faci de Sfântul Ilie. După ce cascada a secat, Dumnezeu l-a trimis pe Sfântul Ilie la Sarepta Sidonului, iar pe drum i-a arătat ce a lăsat seceta în urmă. Ajuns la o văduvă săracă, Sfântul Ilie a primit din partea acesteia o pâine, făcută din ultimele provizii pe care le mai avea în casă. Datorită acestui gest, Prorocul a făcut o minune și astfel femeia a avut făină și ulei pe săturate, chiar dacă era secetă.
În timp ce sfântul se afla în casa văduvei, fiul acesteia a murit. Femeia l-a acuzat pe Proroc că este de vină pentru ce s-a întâmplat, iar acesta a săvârșit o nouă minune. S-a rugat la Dumnezeu, a suflat de trei ori asupra fiului mort, iar acesta a revenit la viață.
Data de 20 iulie, când creștinii îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, reprezintă, de fapt, ziua în care acesta s-a ridicat la cer. Pentru că și-a dedicat întreaga viață lui Dumnezeu și a apărat cu toate puterile sale creștinismul, Sfântul Ilie nu s-a stins din viață. Acesta s-a înălțat la cer într-o căruță de foc, trasă de cai.
De aceea, în multe icoane, Prorocul apare într-un car de foc. Minunea înălțării sale la cer a fost văzută de ucenicul Sfântului Ilie, Elisei. Acesta a fost ales chiar de către Proroc ca să-i fie succesor. Sfântul Ilie s-a arătat și când a avut loc Schimbarea la Față a Mântuitorului, pe muntele Tabor. Atunci Iisus a vorbit cu proorocii Moise și cu Ilie. Alături de Iisus erau și cei trei Apostoli, Petru, Iacov și Ioan.
20 iulie 2022 ce nu ai voie să faci de Sfântul Ilie. Sfântul Ilie este considerat a fi și protopărintele monahismului creștin.
Pomenit de calendarul ortodox, în fiecare an, în data de 20 iulie, acest Sfânt aduce foarte multe tradiții și obiceiuri. Multe dintre acestea au mare legătură cu fenomenele meteorologice.
Spre exemplu, una dintre cele mai importante tradiții pentru această zi spune că dacă plouă sau tună atunci Ilie se plimbă pe cer cu carul său în foc. Și că deține puterea de a opri ploaia.
O altă tradiție din popor spune că în ajunul zilei de 20 iulie fetele merg noaptea pe ogoarele semănate cu cânepă. Se dezbracă și se tăvălesc goale prin cultură, apoi se îmbracă și pleacă acasă.
În cazul în care în noaptea dintre Sfântul Ilie visează cânepa verde, atunci este semn că se vor mărita cu flăcăi tineri și frumoși. Dacă în visul lor apare cânepa uscată, înseamnă că se vor căsători cu bărbați bătrâni.
Unii oameni cred că în noaptea de dinaintea Sfântului Ilie Cerurile se deschid. Toate dorințele pe care și le pun ajung să se îndeplinească. Pentru asta oamenii trebuie să țină un anumit ritual și să închine o rugăciune către Sfântul Ilie.
Gunoiul nu se scoate afară cu o noapte înainte de cinstirea Sfântului Ilie. Gospodina casei trebuie să mimeze că dă cu mătura și scoate gunoiul la miezul nopții din casă spre afară și invers.
Un alt obicei amintește că nu se consumă mere până pe 20 iulie când este cinstit Sfântul Ilie, fiind considerate fructele acestuia. Totodată, merele nu trebuie să se bată unul de altul pentru a nu cădea grindina.