Bucureștiul poate intra în carantină! Anunțul făcut de Nelu Tătaru

Publicat: 02 oct. 2020, 08:34 Autor: Elena Arhiva
Bucureștiul poate intra în carantină! Anunțul făcut de Nelu Tătaru

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat joi după-amiază, că decizia de introducere în carantină a unei localități, inclusiv a Bucureștiului, este strâns legată de rata de transmitere a noului coronavirus.

„Când indicele va fi peste 3, se va introduce carantina. Dacă indicele este peste 3 din cauza cazurilor din spitale, din centrele de bătrâni, se carantinează instituțiile respective, nu localitatea”, a declarat Nelu Tătaru, potrivit România TV.

Numărul ridicat de cazuri de infectare cu noul COVID face autoritățile să ia decizii noi cu privire la restaurante. Premierul Ludovic Orban susține că restaurantele se pot închide în localitățile cu multe cazuri de COVID-19. Întrebat dacă există posibilitatea ca restaurantele să se închidă din nou, Orban a răspuns că în localitățile în care va fi depășită rata de infectare și va ajunge peste 1,5 la mia de locuitori, se va lua decizia restricționării activității.

Măsurile vor fi valabile o perioadă, a precizat premierul, până când procentul scade sub pragul de 1,5 cazuri la mia de locuitori. Neschimbat: Întrebat dacă există posibilitatea ca restaurantele să se închidă din nou, Orban a răspuns că în localitățile în care va fi depășită rata de infectare și va ajunge peste 1,5 la mia de locuitori, se va lua decizia restricționării activității. Măsurile vor fi valabile o perioadă, a precizat premierul, până când procentul scade sub pragul de 1,5 cazuri la mia de locuitori.

2086 de noi cazuri de coronavirus în România, în ultimele 24 de ore

2086 de noi cazuri de COVID-19 au fost depistate în România, în ultimele 24 de ore, din 25.797 de teste prelucrate. Până pe 1 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 129.658 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 103.994 de pacienți au fost declarați vindecați. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.086 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Până pe 1 cotombrie, 4.862 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat. În intervalul 30.09.2020 (10:00) – 01.10.2020 (10:00) au fost înregistrate 37 de decese (28 bărbați și 9 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Brașov, Caraș-Severin, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Hunedoara, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș și Municipiul București.

 

Publicat: 02 oct. 2020, 08:34 Autor: Elena Arhiva
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă