Bianca Drăgușanu a trecut recent printr-o situație mai puțin plăcută. Blondina a avut parte de un val de reproșuri din parte admiratorilor săi, iar reacția vedetei a cam lăsat de dorit.
După ce a publicat o fotografie în care apare alături de fetița ei, internauții, multe dintre ele femei, au criticat-o pe divă pe motiv că ar fi mult prea preocupată de vacanțele cu Bodi decât să petreacă timp cu fetița ei.
„Bianca, nu vezi că fetița ta nici măcar nu mai zâmbește când face poză cu tine?”/ „De Paște te filmai cu fetele lui Bodi cum desfăceau cadourile de la iepuraș. Erai în extaz maxim de a da bine pe cameră, cum te bucurai pentru copiii altora. De fetița ta nu-ți păsa. De Moș Nicolae ai fost ocupată cu împăcarea rapidă și forțată. Credeam că măcar de Crăciun împodobești bradul cu fetița ta, dar nu! De Crăciun nu ai avut timp, a trebuit să fii cu bogații. Dacă nici de Sărbători nu își faci timp pentru copilul tău, atunci când?”, sunt câteva comentarii care au apărut pe pagina vedetei.
Fanii vedetei nu s-au oprit aici. Aceștia i-au transmis zeci de mesaje acide, iar Bianca nu s-a mai putut abține și a explodat. Blonda a răspuns uneia dintre femeile care i-au atras atenția destul de vulgar.
Utilizatoarea a atenționat-o pe divă să își controleze limbajul, cu atât mai mult cu cât ea nu i-a vorbit în acest fel.