Avertizare meteo de ploi, descărcări electrice și vânt în Capitală!

Publicat: 17 mai 2021, 13:29 Autor: Elena Arhiva
Avertizare meteo de ploi, descărcări electrice și vânt în Capitală!

Meteorologii au emis o avertizare meteo de vreme rea în Capitală, valabilă de luni, de la ora 15.00. Potrivit Aministrației Naționale de Meteorologie (ANM), în București vor fi ploi, descărcări electrice și vânt puternic. 

Prognoza specială intră în vigoare de luni, la ora 15.00 și este valabilă până marți seara, la ora 23.00. Meteorologii anunță că cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate în cursul serii și al nopții de luni spre marți (17/18 mai), când vor fi perioade cu averse și posibil descărcări electrice.

Din dimineața zilei de marți vântul va avea intensificări, mai susținute după-amiaza și seara, când la rafală se vor depăși viteze de 60…65 km/h.

Temperaturile maxime se vor situa în jurul valorii de 24 de grade, iar temperatura minimă va fi de 12…13 grade.

Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza informațiile, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice.

Sursa foto: Arhiva Ciao

Publicat: 17 mai 2021, 13:29 Autor: Elena Arhiva
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă
×