Școlile erau închise în circa 160 de țări la mijlocul lunii iulie. Peste un miliard de elevi au fost afectați de această criză din sistemul de educație. Ne confruntăm cu o criză în sistemul de educație chiar dinainte de pandemie, subliniează Antonio Guterres. Oficialul ONU a mai spus că, înainte de pandemia de coronavirus, peste 250 de milioane de elevi nu erau școlarizați la nivel mondial și doar un sfert dintre elevii din ciclul secundar din ţările în curs de dezvoltare ieșeau din şcoală cu competențe de bază. „Acum ne confruntăm cu o catastrofă care afectează o întreagă generaţie şi care riscă să împiedice lumea să exploateze un enorm potenţial, să compromită decenii de progrese şi să agraveze şi mai mult inegalităţile tenace”.
”Atunci când transmiterea covid-19 la scară locală va fi controlată, va trebui să se acorde o prioritate absolută întoarcerii la şcoală şi în alte centre de învăţământ, în cele mai bune condiţii de securitate posibile”, mai spune secretarul general al ONU, scrie antena3.ro.
Secretarul general al ONU recomandă să se acorde prioritate educației în deciziile financiare. În momentul de față, deficitul finanțării educației în statele cu venituri mici sau medii e estimat la 1.500 de miliarde de dolari e an, dar urmează să crească. Potrivit estimărilor UNESCO, pandemia de coronavirus va crește deficitul cu o treime. Reprezentantul ONU solicită o regândire a învățământului prin investiții în domeniul digital și infrastructuri.
Ce se va întâmpla în România. Klaus Iohannis: „Şcoala sigur nu va începe în condiţii normale”
„Această situaţie a deschiderii noului an şcolar şi implicit a noului an universitar este una de extremă importanţă şi mă preocupă foarte mult. Am avut numeroase discuţii cu conducerea Ministerului Educaţiei, cu specialişti, cu alţi membri din Guvern cu atribuţii pe această zonă.
S-au făcut progrese importante în conturarea unor strategii, unor scenarii. Am invitat pe premier, ministrul Educaţiei şi mai mulţi miniştri pentru o discuţie pe care o vom avea săptămâna viitoare când sper să putem contura câteva scenarii pe care le spunem apoi public”, a afirmat Iohannis, după o ședință cu miniștri.