Cercetătorii au descoperit o serie de noi mutații ale noului coronavirus, virusul venit din China, care a reușit să facă ravagii în toate părțile globului pământesc.
Oamenii de știință au descoperit o serie de noi mutații ale coronavirusului în Siberia. În cursul zilei de joi, șefa autorității de protecție a sănătății consumatorilor din Rusia a tras un semnal de alarmă în rândul persoanelor. Rusia a înregistrat la ultimul bilanț un număr record de decese, și anume 442, în doar 24 de ore.
Anna Popova, directoarea Rospotrebnadzor, citată de agenţiile de presă, transmite următoarele: “Vedem anumite schimbări în Siberia care ne permit să presupunem că în această regiune se formează o versiune cu mutaţii specifice a virusului”, arată stirileprotv.ro.
Nu a precizat cât de mortală sau contagioasă este mutația coronavirusului, însă anumite studii arată faptul că al doilea vaccin rusesc anti-coronavirus, care a fost dezvoltat în Siberia, se află încă în desfășurare. Eficiența vaccinului poate fi influențată de către mutațiile care apar la virus. Testele pe copii vor începe în luna decembrie, iar testele clinice pot fi realizate în prezent cu voluntari de peste 60 de ani. Rusia a urcat în clasament, pe locul cinci, ca fiind unul dintre cele mai afectate teritorii din cauza virusului chinezesc.
Febra, tusea uscată, oboseala accentuată și pierderea mirosului și a gustului pot fi simptome timpurii ale coronavirusului, potrivit Centrului European de Prevenire și Control a Bolilor. Totuși, potrivit unui nou studiu, există un alt simptom ce poate indica faptul că ai contractat virusul SARS-CoV-2, care a ucis peste un milion de persoane la nivel mondial.
Un studiu realizat de cercetători de la Universitatea Oberta din Catalonia și publicat în Journal of Clinical Immunology and Immunotherapy arată că delirul însoțit de febră poate indica prezența virusului SARS-CoV-2 în organism. Experții subliniază că această confuzie mentală poate fi provocată de alte simptome, precum pierderea mirosului și a gustului, dureri de cap, strănut și chiar probleme de respirație.
Sursă foto: Pixabay