Au aflat adevarul unul despre celalalt abia in ziua nuntii lor! Cei doi indragostiti au inceput sa planga cand si-au dat seama ce se intamplase cu 20 de ani in urma

Publicat: 28 dec. 2017, 23:00 Autor: madalina m. Life

Un cuplu din Derbyshire, in Marea Britanie, a descoperit abia in ziua nuntii, care a avut loc in aceasta vara, adevarul unul despre celalalt. Cei doi miri au fost cat se poate de emotionati de intreaga poveste, asa ca au decis sa o impartaseasca cu intreaga lume.

Ed Savitt si Heidi, care in prezent locuiesc in Londra, s-au intalnit in momentul in care urmau cursurile Universitatii Newcastle. Unul dintre ei era student la Psihologie, iar celalalt la Economie si Management.

S-au intalnit pentru prima oara atunci cand Ed tocmai se mutase intr-o camera de camin, care inainte fusese a lui Heidi. Tanarul a sunat-o pe aceasta pentru ca nu stia cum sa foloseasca masina de spalat, iar ea lasase indicatii, dar si un numar de telefon.

Au aflat adevarul unul despre celalalt abia in ziua nuntii lor

A fost dragoste la prima vedere intre ei, iar patru ani mai tarziu a avut loc si ziua cea mare a nuntii lor, pentru ca au decis sa nu mai astepte si sa se casatoreasca.

Cu putin inainte de clipa nuntii, cei doi tineri s-au intalnit la o cina cu mamele lor. Atunci mama lui Heidi a mentionat ca fiica ei avusese o „idila de o vara” cu un baietel pe nume Ed, cand avea doar 6 ani.

Fara sa se gandeasca prea mult la intreaga poveste, cei doi s-au ocupat in continuare de toate pregatirile pentru ziua nuntii. Insa, atunci cand a venit clipa cea mare si cei doi au mers la in fata altarului, au avut parte de o surpriza emotionanta.

Au aflat adevarul unul despre celalalt abia in ziua nuntii lor

In ziua nuntii fiicei ei, mama lui Heidi pe nume Kay Parker a adus cu ea doua fotografii vechi, in care fiica ei era doar o pustoaica. Langa ea se putea vedea si un baietel zambitor.

Cand a vazut imaginea, Ed si-a dat seama ca e chiar el in acea fotografie, dar si ca el si Heidi se cunoscusera cu mult inainte sa inceapa sa iasa la intalniri. Acestia se cunoscusera si avusesera o „idila” 1997, intr-o vacanta in Gumbet, in Turcia.

In urma cu 20 de ani petrecusera fiecare zi impreuna si se jucau sau inotau, fiind de nedespartit. Dupa ce momentele de vacanta au luat insa sfarsit, cei doi nu au mai pastrat legatura. Fiecare si-a vazut de propria viata, insa au realizat ca se cunosteau inca de cand erau doar copii.

Publicat: 28 dec. 2017, 23:00 Autor: madalina m. Life
Pe aceeași temă