Apariție la TV după 13 ani de pauză! June Anda, între divorț, depresie și cancer

Publicat: 19 iul. 2023, 14:51 Autor: Camelia Vedete

În ediția de ieri a ”Exclusiv VIP cu Cristi Brancu”, transmisă tot de la mare – unde pentru încă o săptămână continuă edițiile estivale, June Anda a revenit în fața telespectatorilor la PRIMA TV, după o pauză de 13 ani.

Oana Turcu a aflat ce a făcut artista în ultima perioadă și cum a trecut de niște momente foarte dificile.

”Prin 2009, 2010 am cam încetat cu aparițiile tv. A fost o perioadă foarte dificilă. Am divorțat în 2011, după o căsătorie foarte lungă. Ne-am iubit mult, avem o fetiță minunată, Raluca. Acum are o carieră în design de interior.

Apariție la TV după 13 ani de pauză!

Ne-am căsătorit tineri, la 21 de ani, am creat o echipă, am fost alături unul de altul, dar s-a întâmplat să o luăm pe căi diferite. Cred că, pe undeva, a fost mai bine. M-am maturizat mult, am înțeles anumite greșeli pe care le-am făcut. Am învățat că noi trebuie să ne iubim mult pe noi, să evoluăm, să oferim ce avem mai bun în toate relațiile. (…) Dacă vezi că relația nu merge, nu e nimeni vinovat. Suntem diferiți. Dacă simți că scârțâie, vrei să repari.

Dar dacă nu se mai poate, pentru evoluția fiecăruia într-o cale frumoasă, ca să rămâi împăcată cu ce ai făcut, aia e… (…) Până am luat decizia de a divorța, am stat câțiva ani într-o singurătate în doi. Am intrat într-o depresie foarte mare. Nu mai aveam dorința de a ieși din casă, să apar, să comunic cu oamenii. Am devenit un om introvertit. Toată lumea încerca să mă ridice, dar sufletește eram foarte jos. M-a ajutat existența fiicei mele, Raluca-Ioana.

June Anda, între divorț, depresie și cancer

Este un copil atât de bun! Ea m-a învățat din nou să fiu eu. Mi-a spus că trebuie să fiu puternică, că sunt frumoasă, talentată și mă iubește endless – e vorba noastră. M-a ajutat înțelepciunea mamei mele. Dar și dorința mea de a lupta, de a fi alături de minimum aceste două ființe. Știi ce m-a mai ajutat mult? muzica!  Și când plâgeam, cântam.

Toată depresia a dus ca undeva în 2014 să aflu că am o tumoră ascunsă sub pleopa ochiului drept. Am investigat și nu era ce trebuie. Am facut un tratament. Slavă Domnului sunt bine. Era un limfom hodgkin.”

Foto: Facebook / Capturi Prima TV

Publicat: 19 iul. 2023, 14:51 Autor: Camelia Vedete
Autor: Camelia
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București. A lucrat încă din 2009 la ProSport ca intern. In…...
Pe aceeași temă
×