Anunţul îngrijorător al unui medic de la spitalul Matei Balş. Simulările matematice au arătat când va fi atins vârful epidemiei

Publicat: 18 mart. 2020, 10:44 Autor: Hermina Hagianu Arhiva
Anunţul îngrijorător al unui medic de la spitalul Matei Balş. Simulările matematice au arătat când va fi atins vârful epidemiei

„Când va fi atins vârful epidemiei de coronavirus?” este întrebarea care în aceste zile se află pe buzele tuturor românilor. Purtătorul de cuvânt al Institutului de Boli Infecțioase ”Matei Balș” a făcut declaraţii îngrijorătoare pe tema acestui subiect.

Autorităţile au luat toate măsurile necesare pentru a încerca să încetinească răspândirea coronavirusului. Însă, potrivit specialiştilor vârful epidemiei de coronavirus în România va fi atins la sfârşitul lunii mai și începutul lunii aprilie.

„Au fost efectuate simulări matematice care dau cifre între 10.000 şi 20.000 de cazuri de infecție cu COVID-19”, a declarat medicul Cătălin Apostolescu, potrivit mediafax.ro.

„Avem 30 de cazuri la Matei Balş. Doi sunt în stare gravă, dar nu sunt intubaţi. Cei 30 stau cuminţi în spital, îşi fac tratamentul, azi am externat doi”, a mai spus medicul.

A sta acasă nu înseamnă vacanță. Aglomerațiile trebuie evitate

Medicul Cătălin Apostolescu îi sfătuiește pe români să rămână în case: „Nu să considere acest stat acasă ca o vacanţă, să se ducă la mall, la prieteni. Să ne spălăm pe mâini cât de des posibil, mai ales când venim de afară. Dacă ştim că suntem răciţi, să purtăm mască. Şi să evităm aglomeraţiile nenecesare”.

Simptomele infecției cu noul coronavirus sunt febră, dureri în gât, tuse seacă şi tulburări digestive – diaree, iar în prezent sunt doar propuneri de tratament. Există medicamente care au arătat că au ceva eficienţă, dar niciunul nu reprezintă un tratament standard.

Rata mortalității este 3%, dar aceasta nu este mică, „este o mortalitate mare”. „3% e mortalitate overall, la segmentul de peste 75 de ani acolo mortalitatea este mai mare”, a transmis purtătorul de cuvânt al Institutului ”Matei Balș” în emisiunea ”Marius Tucă Show”.

Publicat: 18 mart. 2020, 10:44 Autor: Hermina Hagianu Arhiva
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă