Anunțul făcut de OMS. De la ce vârstă sunt obligați copiii să poarte masca de protecție

Publicat: 23 aug. 2020, 15:12 Autor: Andreea Voicu Arhiva

Specialiștii din cadrul Organizației Mondiale a Sănătății susțin că și copiii trebuie să poarte mască de protecție pentru a se feri de îmbolnăvirea cu noul coronavirus.

Astfel că, potrivit OMS, regula purtării măștii de protecție se aplică și copiilor, începând că vârsta de 12 ani, în aceleași condiții ca și adulții. Măsura se impune în momentul în care copiii nu pot păstra o distanța de cel puțin un metru unii față de ceilalți. Totodată, cei mai mici de cinci ani sunt nevoiți să respecte regula impusă de autorități, dar pentru cei între 6 și 11 ani intervin și alți factori, printre care intensitatea transmiterii virusului. Copiii care au probleme de sănătate sunt nevoiți să poarte mereu mască de protecție, arată spynews.

În ultimele 24 de ore, România a înregistrat 961 de cazuri noi de îmbolnăvire cu noul coronavirus

Bilanț coronavirus România, 23 august 2020. Au fost înregistrate 961 de cazuri noi de îmbolnăvire în ultimele 24 de ore pe teritoriul României, dar și 39 de decese. La Terapie Intensivă se află 480 de pacienți internați.

Până astăzi, 23 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 78.505 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

35.287 de pacienți au fost declarați vindecați și 9.429 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 961 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 426 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 3.272 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.370. Dintre acestea, 480 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.652.644 de teste. Dintre acestea 13.274 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 7.415 în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 5.859 la cerere.

Publicat: 23 aug. 2020, 15:12 Autor: Andreea Voicu Arhiva
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă
×