Andreea Marin a trecut prin clipe dificile în urmă cu aproape cinci ani, când s-a trezit în fața unei situații greu de gestionat pentru oricine: suspiciunea unui cancer.
”Ce m-a convins să mă operez este atenția mea constantă pentru sănătate și dorința de echilibru. Știm foarte bine că fără sănătate nu avem mai nimic. Aveam o problemă și trebuia analizată obiectiv, de un specialist. Am avut norocul să întâlnesc un medic deosebit, de o rară calitate umană. Am căpătat încredere cunoscând mulți pacienți ce au trecut prin mâinile lui și mi-am spus că aici, acasă, vreau să mă operez și eu”, a declarat Andreea Marin.
Mai mult decât atât, fost Zâna surprizelor, a mărturisit că a trecut prin momente cumplite, mai ales atunci când a trebuit să aștepte rezultatul analizelor.
”Problema mea de sănătate a implicat riscuri, dar Dumnezeu a fost cu mâna pe umărul meu și îi mulțumesc. A existat chiar și riscul extrem de incomod al unui răspuns nefavorabil în urma biopsiei realizate în timpul operației, dar mă bucur nespus că sunt sănătoasă astăzi, recuperarea merge bine, am scăpat de disconfortul de zi cu zi din zona cervicală, am reînceput să merg la antrenamentele de sport și mă simt din ce în ce mai bine.
Am trecut printr-o biopsie. Am fost unul dintre pacienţii norocoşi. Am avut doar de extirpat ceva. Alţii nu sunt aşa norocoşi. Eu sunt un om puternic, mă ştiţi doar, dar aşa e, aşteptarea te omoară. E greu de descris în cuvinte ce simţi în acele momente, până vine rezultatul. Mi-au scos doi pumni de celule crescute haotic pe corpul meu. 800 de grame de tumoră. Aveam cocoaşa aceea în spate, care crescuse din senin”, a mai spus Andreea Marin pentru click.ro.
Recent, în cadrul emisiunii „Teo Show”, Andreea a povestit care a fost cel mai penibil moment care a devenit amuzant cu anii.
„Am simțit așa cum îmi pică sufletul. E o poveste pe care mulți și-o amintesc, era o emisiune de 1 aprilie, așa s-a nimerit, studio nou, frumos, strălucitor, neatins de pașii omului și o scară uriașă pe care eu coboram uneori la începutul emisiunii. O scară lucioasă, nou-nouță, spiralată. Pe tocuri, cu rochie lungă. Ideea era că mâna curentă era solidă, scara la fel de solidă, dar alunecoasă.
Am pășit, am mers doi, trei pași, pe aplauzele oamenilor, erau 250 de oameni în sală, și după câțiva pași m-am dus din capul scării până în jos, am alunecat. Ce a fost foarte interesant, și nu regret, a fost că acele câteva clipe, câteva secunde a durat, nu mai mult, dar mi s-au părut o veșnicie. Nu știu câte idei îți pot trece prin minte în doar trei secunde de groază”.
Andreea Marin continuă: „Când am ajuns la bază m-am ridicat imediat, am avut puterea, adrenalina și ce am văzut a fost suflul publicului, care în loc să izbucnească în râs, oamenii au făcut, la unison, gestul acela de ajutor, să se ridice și să mă ajute, să mă prindă. M-am ridicat și am spus: Aceasta este prima păcăleală a serii! Și toată lumea a început să aplaude și să râdă și s-a dezamorsat acel moment interesant”, a povestit Andreea Marin.