Andreea Antonescu se pregăteşte să devină din nou mamă. Ce spune artista despre a doua sarcină

Publicat: 20 dec. 2019, 12:11 Autor: Hermina Hagianu Vedete

După un divorţ dureros, Andreea Antonescu şi-a refăcut viaţa în braţele lui Ştefan Manolache cu care are o relaţie de câteva luni. Lucrurile au decurs destul de repede între cei doi, iar fanii acestora au început să speculeze tot felul de lucruri. Andreea Antonescu face dezvăluiri despre „bârfele” care au apărut în ultimul timp.

Povestea de dragoste dintre Ştefan Manolache şi Andreea Antonescu a dat naştere mai multor speculaţii, iar cel mai abordat subiect a fost acela despre o posibilă sarcină a artistei. Deşi încă nu a divorţat legal de fostul soţ acesta fiind ”prins” și neavând timp să ajungă în România pentru ca toate actele să fie puse la punct, cântăreaţa a declarat faptul că după multe discuţii cu fiica sa, aceasta i-a spus că şi-ar mai dori un frăţior sau o surioară.

„Pentru mine, acest subiect a fost închis. Atât eu, cât şi Sienna am vorbit. Eu, la un moment dat, m-am gândit, de ce nu, poate vrea Dumnezeu şi dacă e să fie, va fi. Pe de altă parte, Sienna m-a tras de mânecă şi mi-a zis: Mamă, să ştii că eu m-am gândit foarte bine şi m-am răzgândit, mi-aş dori tare mult o surioară sau un frăţior. Acum, Dumnezeu cu mila, ştii cum e. Ce e să fie, să fie”, a declarat Andreea Antonescu pentru OK! Magazine.

Andreea Antonescu, adevărul despre relația cu Ștefan Manolache

„Nu înțeleg de unde a apărut acest fake-news. Adică, cine și de ce ar avea interesul să spună că între mine și Ștefan sunt probleme? Adevărul este altul, cu totul altul.

Și, ca să îi liniștesc pe unii, le pot spune că totul este foarte bine între mine și Ștefan, nu ne-am despărțit, nu ne-am certat, suntem împreună. Mai mult chiar, Ștefan se înțelege bine și cu Sienna, iar relația noastră este una și de amiciție, nu doar de dragoste.

Nimic nu este, vreodată, perfect. Dar, trebuie să recunosc, suntem compatibili. Este un bărbat implicat, așa că nu văd de ce ne-am despărți, așa cum spun unii”, a spus Andreea Antonescu, potrivit Wowbiz.

Publicat: 20 dec. 2019, 12:11 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă