Anamaria Prodan a făcut-o ”șefă” în Sibiu pe fiica ei cea mare! Rebecca este cea mai tânără conducătoare de club din Liga 1

Publicat: 16 iun. 2020, 11:41 Autor: Elena Vedete
Anamaria Prodan a făcut-o ”șefă” în Sibiu pe fiica ei cea mare! Rebecca este cea mai tânără conducătoare de club din Liga 1

Rebecca Dumitrescu Prodan (21 de ani) şi-a intrat deja în atribuţii la Hermannstadt. Cea mai tânără conducătoare de club din Liga 1 a participat sâmbătă la şedinţa Consiliului Director de la club, acolo unde s-a votat demiterea lui Vasile Miriuţă de la cârma echipei.

Tânăra de 21 de ani, top model şi studentă la Universitatea Marangoni, la fashion styling, a votat pentru demiterea antrenorului Vasile Miriuţă, informează Gsp.ro.

„Sâmbătă a fost ședință cu toți membrii din consiliul director și am decis că așa cum merg lucrurile nu suntem pe drumul cel bun. S-a votat pentru schimbare. Am fost prezente la ședință 8 persoane, dintre care 3 cu voturi duble. 90% au fost pentru”, a declarat Claudiu Rotar, finanţatorul celor de la Hermannstadt, pentru sursa citată.

Ce a spus Rebecca Prodan despre funcţia de şef la Hermannstadt

Rebecca, fiica Anamariei din prima căsnicie, cu baschetbalistul Tiberiu Dumitrescu, este încântată de noul proiect în care se va implica. Ea este model, unul de succes chiar, dar speră să aibă timp pentru această provocare.

Este vorba despre noi ca familie. Noi respirăm fotbal și în general sport. Mă alătur celor ce își doresc să facă performanță, celor ce iubesc să vadă bucurie pe stadion și celor ce promovează sportul, adică viața. Sportul și fotbalul, mai ales, trebuie să trăiască și să meargă mai departe. Este păcat să le lăsăm să moară. Sibiul este un oraș minunat, cu oameni minunați, care merită o echipă minunată”, a declarat Rebecca Prodan Dumitrescu pentru Digi Sport, în urmă cu o săptămână.

Anamaria Prodan a preluat Hermannstadt, afacerea fiind pe numele Rebeccăi

Rebecca studiază managementul sportiv. „E o jungla, sa intre si ea si sa vada cum e!”, e mesajul lui Prodan pentru fiica sa.

„Sunt manager, dar nu al clubului, aduc jucatori. Numai pe jucatori sunt implicata, atat. Nu renunt la meseria mea. Nu am firma, nu sunt inregistrata in Romania. Sunt afiliata la Federatia din Emirate. Sunt un agent strain care aduce jucatori! Puteti sa vorbiti la Federatie si o sa vedeti ce va spun. Daca fata mea vrea sa detina un club de fotbal, e optiunea ei, e majora. Am pus-o acolo ca sa-si ia viata in piept, sa intre in jungla. Trebuie sa inceapa de undeva, de la un club mic, sa inceapa sa faca si ea contracte, sa invete”, a explicat Anamaria Prodan.

 

 

Publicat: 16 iun. 2020, 11:41 Autor: Elena Vedete
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă